Economia Chinei a crescut cu 11,9% in T1 din 2010

Joi, 15 Aprilie 2010, ora 12:01

2253 citiri

Economia Chinei, care si-a reluat cresterea de doua cifre in ultimul trimestru al anului trecut, a avansat cu 11,9% in primele trei luni din 2010, potrivit datelor publicate joi de biroul national de statistica, citate de Boursorama.

Cresterea de aproape 12% vine dupa un avans de 10,7% in al patrulea trimestru al anului trecut.

Fiind avantajata de comparatia cu nivelul slab din anul precedent, economia a avansat peste asteptarile analistilor, care mizau pe o crestere de 11,5%.

"Ritmul revenirii s-a accelerat, ceea ce ofera perspective bune pentru atingerea obiectivelor fixate pentru acest an", a declarat un purtator de cuvant al biroului de statistica in cadrul unei conferinte de presa.

Ca si in anii precedenti, guvernul chinez a stabilit o tinta de crestere anuala de 8% pentru 2010.

Obiectivul a fost depasit anul trecut, cand economia Chinei a crescut cu 8,7%, chiar daca oficialii sustin ca 2009 a fost "cel mai dificil al al noului secol".

Inflatia, care a fost negativa in 2009, a revenit pe crestere, insa ramane sub control.

Indicele preturilor de consum a crescut cu 2,2% in perioada ianuarie-martie, fiind sub limita de 3% fxata de guvern.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor

Sursa: Business24

#economie, #china, #crestere, #trimestru , #China

Adaugă comentariu