UniCredit a transferat o parte din activele imobiliare intr-un fond inchis de investitii

Miercuri, 01 Octombrie 2008, ora 12:35

1179 citiri

UniCredit, cea mai mare banca din Italia dupa active, va transfera o parte din activele imobiliare intr-un fond inchis de investitii (closed-end fund), pentru sporirea rezervelor de capital, conform unui comunicat al bancii, citat de Reuters. Masura vine dupa ce actiunile companiei s-au depreciat cu 22, in aceasta saptamana, din cauza temerii investitorilor asupra efectelor pe care actuala criza financiara le-ar putea avea asupra bancii. De asemenea, actiunile bancii au fost suspendate, miercuri, de la tranzactionare.


Marti, titlurile UniCredit s-au depreciat masiv, din cauza zvonurilor legate de starea financiara a companiei, in pofida mesajelor linistitoare ale autoritatilor italiene.


Actiunile UniCredit, a caror tranzactionare a fost suspendata de trei ori in sedinta de marti pentru ca se ieftinisera sub limita inferioara, au cazut cu 12,69%, la 2,59 euro/titlu, la inchiderea Bursei de Valori de la Milano, pe o piata al carei indice principal a pierdut 1,06%.


Luni, titlurile bancii se ieftinisera deja cu 10,30%, la 2,9725 euro. Cu un profit net de 6,57 miliarde euro in 2007, UniCredit este prima banca italiana, in fata bancii concurente Intesa Sanpaolo.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

Adaugă comentariu