Xi Jinping: Riscurile la adresa economiei Chinei nu sunt atat de infricosatoare

Duminica, 09 Noiembrie 2014, ora 12:16

1619 citiri

China, care incearca in prezent sa-si reechilibreze modelul economic, se confrunta cu 'riscuri' economice, insa acestea 'nu sunt atat de infricosatoare', a declarat duminica presedintele Xi Jinping, in cadrul Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC) de la Beijing, relateaza AFP si Reuters.

Liderul chinez a dorit sa transmita astfel asigurari in legatura cu sanatatea celei de-a doua economii mondiale, care a inregistrat in al treilea trimestru o neta incetinire a ritmului sau de crestere, ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii cinci ani.

"Unii se intreaba daca ritmul de crestere al Chinei va continua sa se erodeze si daca vom reusi sa depasim dificultatile. Exista, intr-adevar, riscuri, insa nu sunt atat de infricosatoare", a declarat Xi Jinping, in deschiderea unei reuniuni a oamenilor de afaceri invitati la APEC.

China s-a angajat intr-o tranzitie spre o crestere determinata intr-o mai mare masura de consumul intern, cu mai putine investitii si cu o activitate imobiliara mai redusa, fara a-si destabiliza sectorul financiar.

"Economia chineza se bazeaza intr-o masura mai mare pe cererea provenita din consumul intern, evitand astfel riscurile externe cauzate de o supradependenta de exporturi", a mai spus presedintele chinez.

China a reusit sa-si mentina inflatia sub control, creand in acelasi timp locuri de munca si continuand dezvoltarea nivelului de viata al populatiei, a subliniat el.

In perioada iulie-septembrie, cresterea Produsului Intern Brut (PIB) al Chinei a fost de 7,3%, cel mai scazut nivel de la primul trimestru din 2009, dupa o crestere de 7,5% in al doilea trimestru.

Recunoscand ca tara sa nu mai poate avea o rata a cresterii de doua cifre, Xi Jinping a dat asigurari ca dezvoltarea Chinei va continua sa aduca beneficii tarilor din APEC si restului lumii.

Economiile membre ale APEC reprezinta circa 40% din populatia mondiala, 57% din PIB-ul global si 44% din schimburile comerciale internationale.

Summitul liderilor tarilor membre se va deschide luni si se va incheia marti cu emiterea unui comunicat comun prin care se va reafirma angajamentul APEC in favoarea liberului-schimb in regiune.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”

Sursa: Business24

#riscuri economie China, #Xi Jinping economie China , #China

Adaugă comentariu