Fuziunea Activision - Vivendi Games schimba jocurile in industrie
Marti, 08 Iulie 2008, ora 18:59
Actionarii Activision urmeaza sa aprobe anuntata fuziune cu Vivendi Games, creand astfel o noua mega-corporatie in zona jocurilor video, care domina piata de la inaltimea celor 20 de miliarde de dolari valoare de piata combinata.
Electronic Arts, care a dominat
pina acum industria, are o capitalizare de piata de “doar” 14 miliarde
de dolari. Compania vizeaza de asemenea o achizitie de amploare, pentru
a recupera cumva terenul pierdut. Mai mult Electronic Arts are pierderi,
iar Activision Blizzard Vivendi merge pe profit, ceea ce va face actiunile
companiei si mai valoroase. “Nu imi pasa daca e numarul unu sau numarul
doi in industrie, ceea ce conteaza sunt incasarile, profitul, cresterea”,
a explicat un analist Hudson Square Research.
Activision a avut un succes
peste asteptari cu jocul Guitar Hero, iar Blizzard tocmai se pregateste
sa lanseze Diablo 3 si lucreaza la un nou joc multiplayer online. Blizzard
a fost cumparat de Vivendi dupa succesul enorm al World of Warcraft.
Vivendi mai detine Sierra Entertainment si Sierra Online, precum si
Vivendi Mobile Games.
Pina acum, anuntul achizitiei
nu a facut decat sa intarate Electronic Arts, care vrea acum sa cumpere
Take Two Interactive, producatorul GTA IV sau Max Payne, in cadrul unei
oferte nesolicitate. Analistii spun inca ca industria va simti presiunea
noului jucator Activision Blizzard abia dupa ce fuziunea se va incheia
si noul brand va intra cu motoarele turate in cursa pentru fiecare consumator,
indiferent de platforma, mobila, laptop sau desktop.
“Aceasta fuziune creeaza
cu adevarat prima companie globala din industria jocurilor video, prezenta
in Europa, America si Asia, inclusiv pe piata chineza”, a explicat
un analost BMO Capital Markets. “Este o companie cu jocuri online,
jocuri pentru console si jocuri pentru echipamentele mobile, adresand
fiecare segment”, a mai spus el. Aceasta prezenta va obliga alti jucatori
sa se orienteze spre jocuri online, sa isi creasca prezenta la nivel
global, sa intre pe segmente noi, pentru a se mentine in top.
Anul acesta si in 2009 industria
ar putea fi marcata de achizitii, parteneriate si fuziuni, dar nu este
un fenomen neobisnuit, spun analistii. Companii cu activitati similare,
dar care activeaza in regiuni diferite s-ar putea uni, sau companii
globale, care fac produse diferite (jocuri PC si jocuri mobile, de exemplu).
Activision Blizzards are si cele mai mari marje de profit din industrie,
de pina la 30%, in timp ce unii jucatori din domeniu se lupta sa supravietuiasca
cu marje de 10%.
Batalia dintre marii jucatori
se va muta si spre Nintendo, devenita acum platforma dominanta la nivel
mondial, dupa ce vanzarile Wii au depasit toate asteptarile si toate
produsele rivale. Analistii spun ca investitorii tind sa favorizeze
corporatiile foarte mari, iar asta e bine si pentru Electronic Arts
si Activision Blizzard. Ramane de vazut insa care va fi raspunsul jucatorilor
mai mici.
Sursa: Business24