Ce companii vor avea management privat?

Luni, 01 August 2011, ora 17:28

2447 citiri

Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CFR Marfa, CFR Calatori si CFR Infrastructura se numara printre cele 15 companii de stat care vor avea manageri privati, iar la unele dintre ele vor fi inlocuiti si membrii CA, a declarat Jeffrey Franks, seful misiunii FMI. 

Intrebat daca inlocuirea managerilor este suficienta, oficialul FMI a aratat ca vor exista masuri suplimentare care sa asigure o guvernanta cat mai buna, una dintre ele fiind operarea de schimbari in Consiliile de Administratie.

"Exista anumite persoane care au pozitii privilegiate acum in anumite companii, dar si le vor pierde (...).

Vom incepe sa selectam membrii Consiliilor de Administratie intr-o maniera mult mai obiectiva.

Acesta este numai o zona in care vor exista imbunatatiri. Cealalta este ca Guvernul va imbunatati guvernanta prin reformarea legislatiei intreprinderilior de stat, pentru a face ca aceste consilii sa opereze intr-un mod mai obiectiv si corect", a afirmat Franks pentru Mediafax.

Surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX ca Ministerul Economiei a propus FMI ca Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, Compania Nationala a Huilei, Oltchim si Hidroelectrica sa figureze printre companiile care vor avea management privat.

FMI a prezentat insa o alta lista, in care erau incluse toate companiile din sectorul energetic.

"Ministerul Economiei a venit cu o lista de patru companii, si anume SNLO, CNH, Oltchim si HIdroelectrica.

FMI a prezentat insa o alta lista, in care, cu exceptia Termoelectrica, erau toate companiile energetice. La discutii nu s-a stabilit nimic, dar a ramas ca sefii FMI sa discute ei intre ei si sa elaboreze o lista clara", au afirmat sursele.

A treia directie privind companiile de stat vizaeaza cedarea unor pachete minoritare de actiuni.

"Aduci investitori privati, care vor face parte din board si vor fi complet independenti.

Daca schimbi doar presedintele executiv al companiei si nu faci si altceva, cel mai probabil o sa esuezi", a spus Franks.

El afirmase anterior intr-o conferinta de presa ca FMI a stabilit cu autoritatile romane un numar de 15 societati de stat care vor avea manageri privati, printre acestea numarandu-se cele mai mari companii care nu vor fi privatizate, dar si societati din domeniul transporturilor, care au pachete minoritare scoase la vanzare.

Potrivit oficialului FMI, lista celor 15 companii este rezultatul primelor negocieri cu autoritatile romane, iar in final numarul ar putea fi diferit.

In luna mai, Franks afirma ca 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat.

FMI a extins in noul acord lista societatilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Posta Romana, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord si va evalua atat pierderile, cat si arieratele pentru ca unele dintre sunt luate fi luate in calcul la bugetul general consolidat.

Alte companii monitorizate sunt Compania Nationala a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR SA, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Metrorex, CFR Marfa, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucuresti si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine

Sursa: Business24

#management privat franks, # fmi, # jeffrey franks companii , #stiri Jeffrey Franks

Adaugă comentariu