FMI : Economia mondiala va incepe sa-si revina din toamna

Marti, 09 Iunie 2009, ora 09:41

1517 citiri

Fondul Monetar International (FMI) si-a mentinut luni previziunile referitoare la revenirea economiei mondiale la inceputul anului 2010, insa a avertizat ca exista numeroase riscuri si ca mai sunt necesare multe masuri pentru a curata bilanturile contabile ale bancilor, relateaza Reuters, potrivit Newsin.

 Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a spus ca se asteapta ca procesul de revenire sa inceapa din toamna acestui an.

"In 2009, orice am face in termeni de politici economice, cifrele referitoare la cresterea economica si la somaj vor fi slabe", a declarat acesta intr-un discurs.

"Consideram in continuare, asa cum am precizat in ultimele luni, ca cel mai credibil scenariu presupune o revenire in prima jumatate a anului 2010, cresterea urmand sa inceapa la finalul acestui an, iar primul trimestru de crestere pozitiva urmand sa fie primul sau al doilea din 2010", a declarat Strauss-Kahn.

Insa acesta a precizat ca previziunile FMI sunt conditionate de implementarea politicilor corecte de fiecare stat, si a avertizat ca cel mai mare risc este reprezentat de tarile ce intarzie desprinderea activelor toxice din sistemele bancare.

In toate crizele cu care s-a confruntat FMI de-a lungul timpului, a existat o constanta necesara redresarii economice, a spus Strauss-Kahn.

"Revenirea economica nu are loc pana cand curatarea bilanturilor contabile din sectorul financiar nu este completa", a explicat acesta.

Strauss-Kahn a mai avertizat ca economiile emergente precum Mexic, Columbia si Polonia se confrunta cu mari deficite financiare care, in cazul in care nu sunt remediate, le pot supune unor riscuri de prabusire.

Acesta a subliniat ca situatia nu este cauzata de politicile incorecte din aceste tari, ci de intreruperea intrarilor de capital, in contextul crizei.

In cele din urma, acesta a spus ca actuala criza economica ar putea provoca instabilitate politica in tarile sarace, tulburari sociale si chiar razboaie, ce ar afecta economia mondiala chiar daca aceste state nu au o influenta directa asupra pietelor financiare.  

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor

Sursa: Business24

#economie, #finantare, #fmi, #masuri, #politici , #Criza economica

Adaugă comentariu