Romania are cea mai mare crestere anuala, de 16,2%, a comertului cu amanuntul din UE

Miercuri, 07 Mai 2008, ora 12:55

860 citiri

Romania a inregistrat o crestere de 16,2% a comertului cu amanuntul, in martie, comparativ cu aceeasi luna din 2007, fiind pe primul loc intre statele membre UE, fiind urmata de Slovacia, la o diferenta de aproape sase procente, de Lituania si Bulgaria, transmite biroul european de statistica.In martie, comparativ cu luna februarie, comertul cu alimente, bauturi si tutun a scazut cu 0,1% in zona euro si cu 0,6% in UE. La produsele nealimentare s-au inregistrat scaderi de 0,6%, respectiv 0,8%, potrivit Eurostat.


In randul statelor membre, pentru care exista date publicate, comertul cu amanuntul, in ansamblu, a crescut doar in Suedia, cu 0,4% si Bulgaria, cu 0,2%. Raportat la luna februarie, comertul cu amanuntul a ramas neschimbat, in Romania, in luna martie, in timp ce in 16 state membre a scazut. Cele mai mari scaderi lunare s-au produs in Slovenia, 8,1%, Portugalia, 4,1%, Luxemburg, 3,9% si Estonia, 3,8%.


La evolutia anuala, comertul cu alimente, bauturi si tutun a scazut cu 2,7% in zona euro si cu 1% in UE. Comertul cu produse nealimentare a scazut cu 0,9%, respectiv cu 1,4%.


In randul statelor membre, comertul in ansamblu a crescut in noua tari si a scazut in zece. Cele mai mari cresteri s-au remarcat in Romania, 16,2%, urmata de Slovacia, 10,4%, Lituania, 9% si Bulgaria, 8,7%. Scaderile cele mai ample s-au produs in Spania, 5,3%, Estonia, 4,9%, Danemarca, 4,6% si Luxemburg, 4,2%.


In februarie 2008, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul a crescut cu 8,3% fata de luna ianuarie si cu 23,5% fata de aceeasi luna din 2007, potrivit INS. In primele doua luni din 2008, comparativ cu primele doua luni din 2007, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul a crescut cu 18,3%.


In primele doua luni din 2008, fata de ianuarie-februarie 2007, cifra de afaceri in comertul cu amanuntul a crescut cu 18,3%, sustinuta de vanzarea de produse nealimentare, care a urcat cu 21%, si de vanzarea produselor alimentare, bauturi si tutun, cu un avans de 15,3%.


Cifra de afaceri pentru comert si servicii, pe luna martie, va fi publicata joi, de Institutul National de Statistica.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

Adaugă comentariu