Romania a inregistrat un deficit al balantei comerciale in crestere cu 827,5 milioane de euro, in primele 10 luni

Joi, 10 Decembrie 2020, ora 10:17

773 citiri

FOTO Pixabay

Deficitul balantei comerciale a Romaniei (FOB/CIF) a crescut, in primele 10 luni, comparativ cu aceeasi perioada din 2019, cu 827,5 milioane de euro, pana la valoarea de 14,858 miliarde de euro, arata datele Institutului National de Statistica (INS), publicate joi.

Conform statisticii oficiale, in perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2020, exporturile FOB au insumat 51,072 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 65,930 miliarde de euro. Exporturile au coborat cu 12,2%, iar importurile au scazut cu 8,7%, comparativ cu perioada similara din 2019.

Potrivit INS, in luna octombrie 2020, exporturile FOB au insumat 6,261 miliarde de euro, iar importurile CIF au insumat 8,059 miliarde de euro, rezultand un deficit de 1,798 miliarde de euro. Fata de luna octombrie 2019, exporturile din luna octombrie 2020 au scazut cu 1,1%, iar importurile s-au redus cu 2,9%.

In perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2020, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (47,9% la export si 36,9% la import) si alte produse manufacturate (30,6% la export si respectiv 30,4% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri in primele 10 luni a fost de 37,684 miliarde de euro la expedieri si de 48,339 miliarde de euro la introduceri, reprezentand 73,8% din total exporturi si 73,3% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri in perioada mentionata a fost de 13,387 miliarde de euro la exporturi si de 17,591 miliarde de euro la importuri, reprezentand 26,2% din total exporturi si 26,7% din total importuri.

Potrivit INS, soldul balantei comerciale FOB/CIF se calculeaza pe baza valorii exportului FOB si a importului CIF, ca diferenta intre acestea. Soldul negativ al balantei comerciale se numeste deficit, iar cel pozitiv se numeste excedent.

Pretul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezinta pretul la frontiera tarii exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport pana la punctul de imbarcare, precum si toate taxele pe care bunul trebuie sa le suporte pentru a fi incarcat la bord.

Pretul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezinta pretul la frontiera tarii importatoare, care cuprinde atat elementele componente ale pretului FOB, cat si costul asigurarii si transportului international.

Bugetul multianual al UE si sanctiunile contra Turciei, pe agenda Consiliului European care incepe joi la ...citeste mai departe despre "Romania a inregistrat un deficit al balantei comerciale in crestere cu 827,5 milioane de euro, in primele 10 luni" pe Ziare.com

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”

Sursa: Business24

#economie, #balanta comerciala, #statistici , #Stiri Macroeconomie

Adaugă comentariu