Rusii lovesc din nou siderurgia Europei via Romania - AFP

Autor: Radu Racareanu

Marti, 05 Martie 2013, ora 15:51

2541 citiri

Foto: ziardambovita.ro

Vanzarea celor cinci combinate Mechel din Romania reprezinta doar cea mai recenta lovitura pe care a suferit-o industria siderurgia europeana, dupa inchiderea uzinelor din Franta (de la Florange) sau Belgia (de la Liege).

Mechel, detinuta de omul de afaceri rus Igor Ziouzine, a vandut cele cinci combinate din Romania, a caror cifra de afaceri insumata depasea 850 de milioane de euro, catre Invest Nikarom, societate specializata in valorificarea echipamentelor industriale, cu o cifra de afaceri de 340.000 de euro si 3 salariati, scrie AFP.

Nikarom este controlata de Viktor si Svetlana Chumakov, parintii reprezentantei Mechel din Romania, Olga Chumakova.

Cei 4.000 de angajati Mechel din tara noastra au aflat de vanzare din presa, iar in randul lor persista ingrijorarea ca aceasta vanzare nu a fost decat un artificiu care sa permita inchiderea combinatelor si concedierea angajatilor.

"Ne temem ca Invest Nikarom nu este decat un paravan care sa permita Mechel sa faca disponibilizari masive, iar apoi sa dezmembreze uzinele si sa le vanda la fier vechi, dupa cum au inceput sa o faca fara a-si asuma nici un fel de responsabilitate sociala", a declarat pentru AFP Constantin Iarca, seful sindicatului Metal 94, de la laminorul din Braila.

Soarta combinatelor din Campia Turzii si Braila continua in special sa ridice semne de intrebare, tinand cont ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian a anuntat ca Nikarom va reporni activitatea pe 10 martie la uzinele din Targoviste si Buzau.

Industria siderurgica romaneasca a suferit un declin masiv in perioada 2008-2012. Productia s-a redus de la cinci la trei milioane de tone, iar 10.000 de angajati au fost disponibilizati.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul

Sursa: Business24

#vanzare combinate Mechel, #inchidere uzine Mechel, #concedieri Mechel Romania, #criza industrie siderurgica europeana , #vanzare combinate

Adaugă comentariu