Milosevici a murit

Sambata, 11 Martie 2006, ora 16:39

1278 citiri

Slobodan Milosevici a murit in inchisoarea de la Haga. Anuntul, facut prima data de postul sarbesc de radio B92, a fost confirmat si de Tribunalul Penal International.

Fostul presedinte iugoslav, in varsta de 64 de ani, a fost gasit mort in patul din celula sa, la cateva ora dupa deces. El se afla in centrul de detentie al TPI, care il judeca pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Milosevici suferea de hipertensiune si avea probleme cardio-vasculare.

Potrivit radio B92, stirea a fost confirmata si de un apropiat al guvernului de la Belgrad, care a dorit sa isi pastreze anonimatul. Moartea lui Milosevici a fost anuntata si de Partidul Socialist, din care acesta a facut parte. Deocamdata cauza decesului nu este cunoscuta.

Procesul de la Haga s-a intrerupt in mai multe randuri din cauza deteriorarii starii de sanatate a fostului lider iugoslav. La sfarsitul lui februarie, TPI a respins cererea lui Milosevici de a fi eliberat, cu titlu temporar. El intentiona sa mearga sa se trateze in Rusia. Fostul presedinte iugoslav era judecat pentru rolul sau in timpul razboaielor din Croatia si Bosnia, intre 1991 si 1995 si pentru conflictul din Kosovo, dintre 1998 si 1999.

Tribunalul Penal International a cerut o autopsie completa si un examen toxicologic. Este al doilea deces de la centrul de detentie de la Haga. Luni, Milan Babici, liderul sirbilor din Croatia, condamnat la 13 ani de inchisoare pentru crime de razboi, s-a sinucis.

Realitatea TV

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

Adaugă comentariu