4 miliarde de euro, atat a investit statul in primele sapte luni

Vineri, 28 August 2009, ora 18:44

1163 citiri

Ministerul Finantelor Publice (MFP) precizeaza ca in primele sapte luni cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si alte transferuri pentru investitii, au fost de 16,9 miliarde de lei (circa 4 miliarde de euro), potrivit unui comunicat transmis vineri de minister.

Astfel, la 31 iulie, cheltuielile de capital din surse interne (respectiv numai cele finantate din bugetul de stat, bugetele locale si ale institutiilor autofinantate) se cifrau la 6,8 miliarde lei, iar proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile post-aderare (inclusiv plati din venituri din privatizare) erau de 3,3 miliarde lei.

De asemenea, statul a folosit 1,9 miliarde lei pentru cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila (investitii din credite externe inclusiv co-finantare nationala) si 1,7 miliarde lei pentru proiecte din fonduri externe nerambursabile pre-aderare (PHARE, ISPA, SAPARD).

In plus, MFP precizeaza ca in primele sapte luni a efectuat "alte transferuri de natura investitiilor", care includ, in principal, investitii ale companiilor de stat (CNADNR, METROREX, CFR etc.) de 3,2 miliarde lei.

Cheltuielile de capital cu finantare din sursa interna au avut, in principal, ca destinatii: reabilitarea unor drumuri judete si comunale, canalizarea si alimentarea cu apa, constructia sau reparatia unor scoli si spitale, constructii de asezaminte culturale, pietruirea si modernizarea drumurilor, intocmirea documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investitii.

Totodata, ministerul precizeaza ca au mai fost cheltuiti bani pentru lucrari de imbunatatiri funciare (irigatii, combatarea eroziunii solului), impaduriri si protectia mediului, constructia de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, precum si a unor sali de sport, sau dotari independente (echipamente tehnice, aparatura medicala, dotari pentru laboratoare scolare, mobilier scolar).

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Business24

#miliarde, #euro, #stat, #finante, #cheltuieli , #stiri Metrorex

Adaugă comentariu