Microsoft vrea Windows 8 si pe gadgeturi mici

Vineri, 14 Februarie 2014, ora 17:28

1259 citiri

Microsoft intentioneaza sa aduca modificari sistemului de operare Windows 8 pentru a putea fi instalat si pe terminale mai mici, a declarat un oficial al companiei.

"O prima prioritate in dezvoltarea Windows este sa ne asiguram ca sistemul de operare este la dimensiunea ideala pentru aceste echipamente", a spus vicepresedintele executiv Tami Reller, in cadrul Goldman Sachs Technology Internet Conference, conform CiteWorld, citat de NetworkWorld

Microsoft are sisteme de operare pentru terminale dotate cu procesor ARM - Windows RT, pentru telefoane - Windows Phone si pentru PC-uri, acoperind aproape intreaga gama de produse din piata. "Phabletele", care se afla intre tablete si telefoane, si ceasurile sunt alte doua posibilitati.

Compania a anuntat ca vrea sa optimizeze sistemul sau de operare astfel incat dezvoltatorii sa poata scrie coduri pe o platforma mobila si sa reutilizeze codurile scrise de alti programatori.

Reller a spus ca Microsoft vrea sa se implice in toate categoriile de terminale "interesante".

La finele lunii ianuarie, sistemele de operare Windows 8 si 8.1 aveau o cota de 10,58%, o crestere de mai putin de un procent fata de finele lui decembrie. In acelasi timp, XP si-a majorat cota de la 28,98%, la 29,23%, mentinandu-si a doua pozitie, in spatele versiunii 7 a sistemului de operare produs de Microsoft.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

#microsoft windows, #microsoft phablete, #windows microsoft , #Produse

Adaugă comentariu