Geoana: UE are nevoie de o politica energetica comuna pentru a negocia cu Rusia

Vineri, 08 Octombrie 2010, ora 14:05

1390 citiri

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, vineri, la conferinta internationala cu tema "Strategiile de securitate energetica a regiunii extinse a Marii Negre", ca Uniunea Europeana trebuie sa aiba o politica energetica comuna reala pentru a negocia intelegeri decente cu Rusia, relateaza Mediafax.

"Fara ea, acest joc complicat de intelegeri individuale va continua sa diminueze capacitatea Uniunii Europene de a negocia o intelegere decenta si buna cu Rusia ", a sustinut Mircea Geoana, care a adaugat ca Rusia are resursele si merita sa castige un pret corect pentru ceea ce are de oferit.

Pe de alta parte, Geoana a aratat ca Romania are cel mai nefavorabil indicator de eficienta energetica din Europa.

"O astfel de economie nu poate sa fie competitiva, o astfel de realitate dezastruoasa si, de aceea, trebuie sa investim in ceea ce inseamna modernizare, eficientizare energetica si capacitate de operare ca pod intre est si vest", a mentionat Mircea Geoana.

El a sustinut ca Romania trebuie sa incurajeze investitiile europene in tot ceea ce inseamna conectarea tarii la vecinii ei, de jur imprejur.

"Romania este, fizic vorbind, neconectata cu adevarat cu vecinii nostri, in ceea ce priveste autostrazile, retelele de electricitate", a explicat presedintele Senatului. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând

Sursa: Business24

#geoana, # ue, # rusia, # politica, # energetica , #stiri Mircea Geoana

Adaugă comentariu