Sarbu se asteapta la mai putin de 800.000 someri in 2009

Duminica, 10 Mai 2009, ora 19:21

1541 citiri

Cresterea numarului de someri cu numai 0,1% in aprilie fata de martie ar putea reflecta o imbunatatire a economiei romanesti ce ar putea continua si in lunile urmatoare, asa ca e posibil sa nu atingem chiar 800.000 de someri pana la finalul anului, a declarat, pentru NewsIn, ministrul Muncii.

"Cred ca trebuie sa speram intr-o evolutie economica pozitiva in lunile urmatoare. Mi se pare un semnal incurajator faptul ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, crede in continuare intr-o crestere a economiei in acest an. Mi s-a parut un mesaj cu o tenta mai putin pesimista decat ne asteptam", a afirmat ministrul muncii.

Marian Sarbu a precizat ca "atunci cand a spus ca numarul somerilor ar putea ajunge la 800.000 in acest an nu a exprimat decat o parere bazata pe prognoza facuta de FMI", iar aceasta prognoza pesimista ar putea fi contrazisa in conditiile unei contractii economice mai mici decat cea estimata de guvern la rectificarea bugetara.

"Din vara s-ar putea trage niste concluzii mai ferme in ce priveste numarul de someri la sfarsitul anului. Eu sunt optimist si cand spun acest lucru ma bazez atat pe cresterea foarte mica a numarului de someri din luna aprilie cat si pe declaratiile guvernatorului BNR. Mi s-a parut extrem de important faptul ca (Mugur Isarescu n.r) a spus ca masurile luate de guvern in trimestrul intai au fost corecte.

In plus, inceperea discutiilor pe Legea unica a salarizarii dau o nota pozitiva in actuala conjunctura economica", a spus ministrul Muncii.

Sarbu a adaugat ca o crestere sub asteptari a numarului de someri ar reprezenta un lucru extrem de bun in conditiile in care banii alocati pentru somaj ar putea fi folositi pentru alte proiecte ale ministerului.

"Comisia Nationala de Prognoza are in vedere o crestere a somajului mult mai mica decat unele date ale FMI si ale Uniunii Europene. Sunt inca estimari cu un oarecare grad de fluiditate. Indraznesc sa cred ca ne indreptam spre o situatie economica din ce in ce mai buna", a concluzionat Marian Sarbu.

Numarul de someri a crescut in aprilie cu 4.120, pana la 517.741, nou nivel maxim al ultimilor trei ani si apropiat de estimarea initiala a Ministerului Muncii privind numarul de someri de la finalul anului, arata datele publicate, joi, de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Un numar atat de ridicat de someri nu a mai fost atins din martie 2006, cand numarul somerilor era de 545.884.

Rata somajului a urcat in aprilie la 5,7%, de la 5,6% in martie. In aprilie 2008, rata somajului era de 3,9%.

In 22 aprilie, directorul executiv al Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM), Dumitru Pelican, anunta ca numarul somerilor ar putea creste in acest an la aproape 800.000, dar ar putea fi de doar 700.000, daca Guvernul va incepe investitiile in infrastructura.

FMI estimeaza, in schimb, ca numarul de someri va ajunge la circa 800.000 la sfarsitul acestui an, in timp ce Comisia Nationala de Prognoza mizeaza pe numai 620.000 de someri.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor

Sursa: Business24

#Sarbu, #someri, #economie , #stiri Mugur Isarescu

Adaugă comentariu