In Romania si Bulgaria se gasesc cele mai mici preturi din UE

Vineri, 22 Iunie 2012, ora 14:13

1810 citiri

Bulgaria a consemnat in 2011 cele mai mici preturi din UE la bunuri de consum si servicii (51% din media UE), urmata indeaproape de Romania si Polonia (ambele cu 60%). La polul opus se afla Danemarca (142% din media in UE), conform datelor publicate vineri de Eurostat.

Pe categorii, in cazul produselor alimentare si bauturilor non-alcoolice, cele mai scazute preturi au fost inregistrate in Bulgaria (67% din media in UE27), urmata indeaproape de Romania (68% din media in UE27), la polul opus fiind tot Danemarca (136%).

Ungaria, Bulgaria si Romania au cele mai mici preturi (63%, 64% si, respectiv 66% din media in UE27) si la bauturi alcoolice si tutun, cele mai mari preturi fiind inregistrate in Irlanda (163%). Eurostat precizeaza ca aceasta variatie mare de preturi se datoreaza in principal diferentelor in care sunt taxate aceste produse in randul statelor membre.

Variatii mici de pret se inregistreaza in cazul articolelor de imbracaminte, cele mai ieftine fiind inregistrate in Bulgaria (75% din media in UE), iar cele mai scumpe in Suedia (133%). In Romania, preturile la articolele de imbracaminte sunt aproape de media din UE (93%), mai mari decat cele inregistrate in Spania (88%) si Germania (103%).

Echipamentele electronice sunt o alta categorie de produse la care se inregistreaza variatii mici de pret in randul statelor membre, de la 89% din medie in cazul Poloniei la 125% in cazul Maltei. Din nou, in Romania preturile sunt aproape de media din UE (105%).

La restaurante si hoteluri, variatiile de pret sunt mai semnificative, de la 45% din media in UE27 in Bulgaria si 50% in Romania pana la 154% din media in UE in Danemarca.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând

Sursa: Agerpres

#preturi 2011, #preturi Romania 2011, #preturi Bulgaria 2011, #Eurostat preturi 2011, #preturi Uniunea Europeana , #Preturi Romania

Adaugă comentariu