Profitul net al Romgaz a scazut in T1 cu 31%

Marti, 05 Mai 2009, ora 16:30

1802 citiri

Profitul net al Romgaz a scazut in primul trimestru cu 31%, la 208,6 milioane lei, iar cifra de afaceri realizata de companie a scazut cu 11,6%,fata de perioada similara a anului trecut, din cauza scaderii vanzarilor si a consumului de gaze din aceasta perioada, potrivit datelor furnizate de Romgaz, relateaza NewsIn.

"In primul trimestru al anului 2009 s-au inregistrat rezultate inferioare celor realizate in perioada similara a anului trecut.

Cifra de afaceri realizata in trimestrul 1 din 2009 este de 951,8 milioane lei, inferioara celei din trimestrul I al 2008, cu 11,6 %.

Profitul net realizat este de 208,6 milioane lei, mai mic decat cel din perioada similara 2008, cu 31%", a informat compania.

Reprezentantii companiei mai spun ca, din cauza dificultatilor financiare ale clientilor, volumul restantelor a crescut cu 35% fata de luna martie 2008, inregistrand la 31 martie 2009 suma de 361,6 milioane lei.

Romgaz si Petrom produc anual cumulat aproximativ doua treimi din necesarul de gaze al tarii.

Romgaz a realizat anul trecut o productie de 5,850 miliarde metri cubi gaze, in scadere cu 0,75% fata de productia de gaze din 2007, de 5,894 miliarde mc gaze.

Ministerul Economiei este actionarul majoritar al Romgaz, care are ca principal obiect de activitate extractia si inmagazinarea gazelor naturale. Romgaz produce anual circa o treime din consumul de gaze al tarii.

Romania a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi gaze, cu un miliard mai mult decat in 2007, cand consumul a fost de 16,3 miliarde mc gaze.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Business24

#profit, #romgaz , #stiri Romgaz

Adaugă comentariu