Profit record pentru Samsung in T3

Vineri, 30 Octombrie 2009, ora 14:54

1386 citiri

Producatorul de electronice Samsung a anuntat triplarea profitului trimestrial, pana la nivelul record de 3,72 mii miliarde woni sud-coreeni (3,1 miliarde dolari), de la 1,22 mii miliarde woni in trimestrul III din 2008, redresarea economica ducand la o revigorare a preturilor, potrivit Bloomberg, citat de NewsIn.

Samsung prognozeaza o activitate "solida" in ultimul trimestru din acest an, similar comentariilor publicate de Intel Corp., lider al pietei de fabricare a cipurilor electronice.

Totodata, Samsung a anuntat ca planuieste sa investeasca pe segmentele semiconductorilor si de fabricare de monitoare in 2010, depasind 8,5 mii miliarde woni.

Cresterea profitului ar putea fi subminata de redresarea monedei sud-coreene, care isi revine dupa deprecierea in timpul crizei globale.

Actiuinile companiei au urcat cu 0,7% in timpul sedintei de vineri de pe piata bursiera coreeana, pentru a inchide la 723.000 woni, in timp ce indicele local Kospi a scazut cu 0,3%.

Piata bursiera din Coreea s-a redresat, avansand cu 60% de la inceputul acestui an.

Analistii chestionati de Bloomberg estimau un profit net de 3,58 mii miliarde woni pentru Samsung, deci sub rezultatul anuntat de companie.

Veniturile au fost insa in conformitate cu previziunile analistilor. 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
NVIDIA își îndreaptă atenția către industria roboților umanoizi. Ce a declarat CEO-ul companiei
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine

Sursa: Business24

#profit, # samsung, # record, # dolari , #stiri Samsung

Adaugă comentariu