Arabia Saudita, pe cale de a trimite pentru prima oara o sportiva la Jocurile Olimpice
Duminica, 25 Martie 2012, ora 17:35
Arabia Saudita a promis sa trimita, pentru prima oara, o sportiva la Jocurile Olimpice de la Londra din aceasta vara, dar rezistenta este inca puternica in acest regat ultra-conservator unde sportul feminin practic nu exista.
Conform presei, printul mostenitor Nayef Ben Abdel Aziz si-a dat acordul pentru participarea femeilor saudite la JO din 2012, dar forurile tutelare sportive nu au luat o decizie oficiala.
In iulie 2011, presedintele comisiei pentru femei si sport a Comitetului International Olimpic (CIO), Anita DeFrantz, a criticat Arabia Saudita, sultanatul Brunei si Qatarul pentru ca nu au trimis femei la Jocurile Olimpice.
Insa pe 13 martie, CIO a anuntat ca va continua sa lucreze de o "maniera foarte stransa" cu cele trei tari pentru ca acestea sa trimita femei la Londra.
Qatarul, tara candidata la organizarea JO din 2020, si-a anuntat deja intentia ferma de a trimite sportive la Londra, in timp ce sultanatul Brunei s-a angajat sa se prezinte cu cel putin o sportiva.
Sursa: Agerpres