Apple isi inchide magazinele pentru a-l comemora pe Steve Jobs

Autor: Raluca Dan

Miercuri, 19 Octombrie 2011, ora 09:56

1194 citiri

Steve Jobs

Apple va inchide magazinele sale de retail, miercuri, pentru cateva ore, pentru ca angajatii sa poata urmari o manifestare de comemorare a fondatorului Apple, Steve Jobs, dupa cum informeaza o persoana din cadrul familiei.

Memorialul va avea loc la ora 10. a.m. ( ora Romaniei - n.r.) la sediul Apple din Cupertino si a fost anuntat angajatilor printr-un email inca de saptamana trecuta, de catre CEO-ul Apple, Tim Cook. Acest eveniment este privat, fiind destinat exclusiv angajatilor companiei, relateaza Associated Press.

Un alt memorial privat pentru comemorarea lui Steve Jobs a avut loc duminica, la Biserica Memoriala Stanford University, iar Apple a declarat ca nu va tine niciun serviciu public.

Steve Jobs a decedat pe 5 octombrie, la 56 de ani, in urma cancerului pancreatic cu care se lupta din 2004. In 2009, Jobs a suferit un transplant de ficat, iar in ianuarie 2010 a fost nevoit sa isi intrerupa din nou activitatea pentru ingrijiri medicale. Din august 2010, Jobs s-a retras de la conducerea Apple, predand fraiele conducerii lui Tim Cook, actualul CEO al companiei.

Steve Jobs a fost o persoana vizionara care a pus bazele Apple in garajul parintilor sai din Silicon Valley, alaturi de prietenul sau Steve Wozniak, in 1976. In 1985, Jobs a parasit compania, in urma unui conflict cu directorul executiv de atunci, John Sculley, insa Jobs a revenit ca director executiv interimar in 1997, cand compania se confrunta cu dificultati financiare.

De-a lungul timpului, Steve Jobs a condus compania imprimandu-i o ascensiune remarcabila, care a cuprins lansarea popularelor produse : iPhone, iPad si iPod. Moartea sa a survenit la o zi dupa ce Apple a anuntat lansarea celui mai recent smartphone al sau, iPhone 4S, care a fost pus in vanzare de saptamana trecuta.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google renunță la Dock-ul cu încărcător pentru tableta Pixel
Samsung anunță inovații AI pentru interfața One UI 6.1.1

Sursa: Business24

#Steve Jobs comemorare Apple, #magazine Apple inchise , #Apple

Adaugă comentariu