Toyota este marca auto cu cele mai multe vanzari la nivel global. Vezi clasamentul

Joi, 23 Ianuarie 2014, ora 12:46

2132 citiri

Toyota a fost, anul trecut, principalul concurent de pe piata automobilelor

Grupul nipon Toyota a vandut anul trecut aproape 10 milioane de autovehicule, cel mai mult la nivel global pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de General Motors (SUA) si Volkswagen (Germania), iar pentru acest an estimeaza cresterea livrarilor, sustinuta de cererea din SUA si China.

Vanzarile Toyota, inclusiv subsidiarele Hino Motors si Daihatsu Motor, au avansat cu 2,4% anul trecut, la 9,98 milioane de autovehicule, a anuntat, joi, grupul nipon. Producatorul amerian General Motors (GM) a livrat 9,71 milioane de unitati, iar Volkswagen (VW) 9,7 milioane.

Toyota estimeaza vanzari de 10,32 milioane automobile in acest an

Numarul de autovehicule comercializate va creste, probabil, in acest an cu 3,2%, la 10,32 milioane, a estimat Toyota.

Toyota si-a pastrat coroana de lider al pietei auto si a reusit in acelasi timp sa obtina profituri semnificativ mai mari fata de GM si VW, insa se confrunta cu o revenire puternica a constructorilor auto americani, care prezinta cele mai bune modele din ultimele decenii, in timp ce rivalul Volkswagen creste puternic investitiile in SUA si China.

"Competitia devine tot mai intensa. VW este numarul unu in China, in timp ce GM este primul pe piata din SUA, iar toti trei producatorii cresc investitiile in dezvoltarea de produse si noi modele", a declarat Sanjeev Varma, directorul operational al Stellar Alliance Group, din Detroit.

Anul 2013 a fost unul de referinta pentru directorul general al Toyota, Akio Toyoda, care a preluat conducerea grupului dupa prima pierdere anuala din aproape sase decenii. Dupa mai multi ani in care producatorul auto a fost afectat de rechemari masive in service, dezastre naturale, aprecierea puternica a yenului si boicotul produselor nipone de catre consumatorii chinezi, Toyoda a avut in sfarsit parte de ceea ce si-a dorit: un an fara dezastre, scrie Bloomberg.

Toyoda, un stranepot al fondatorului companiei, a impus o atentie mai mare asupra pietelor emergente si a restructurat managementul de la preluarea conducerii in 2009.

Concurenta dintre marii producatori auto este tot mai intensa, iar avansul Toyota scade, potrivit Bloomberg.

Toyota avea un avans de 460.000 de masini in fata GM in 2012, insa acesta s-a redus la 270.000 de unitati. GM a inregistrat anul trecut un avans de 4%, la 9,71 milioane de masini, in timp ce livrarile VW au crescut cu aproximativ 5%, la peste 9,7 milioane de unitati. Grupul german nu a oferit o cifra precisa la publicarea rezultatelor financiare in ianuarie. Vanzarile VW includ si marcile de camioane MAN si Scania.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul

Sursa: Mediafax

#vanzari toyota, #estimari toyota, #piata auto , #stiri Toyota

Adaugă comentariu