Ce variante are Ministerul de Finante pentru conducerea Transgaz

Sambata, 22 Iunie 2013, ora 09:35

2236 citiri

Ministerul Finantelor Publice, actionarul majoritar al Transgaz (TGN), propune 12 de candidati pentru ocuparea celor cinci posturi de membru in Consiliul de Administratie al companiei controlate de stat, printre care figureaza si actualii detinatori ai functiilor.

Propunerile Ministerului Finantelor Publice pentru cele cinci posturi de administratori, pe langa cei cinci aflati in functie, sunt Ionut-Mircea Costea (fost presedinte al EximBank si cumnat cu Mircea Geoana), Dumitru Popescu, Gabriel Mihai Buia, Dragos Eugen Doros, Herbert Johannes Arents (Germania), Johannes Michael Bodekker (avocat din Germania) si Peter Grobmuller (inginer din Austria), se arata intr-un comnunicat al Transgaz transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti.

Din Consilul de Administratie al Transgaz fac acum parte Ion Sterian, Ion Petru Vaduva (fost CEO al Tiriac Holdings), George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Stefan Radu Cernov (avocat) si Ioan Rusu (fost director general al companiei).

Fondul Proprietatea a solicitat schimbarea actualului CA, numit in aprilie

Cei cinci membri ai Consiliului de Administratie al Transgaz au fost desemnati in luna aprilie, insa Fondul Proprietatea a solicitat companiei de stat convocarea unei noi AGA in care sa fie desemnati noi administratori prin vot cumulativ.

Totodata, Fondul Proprietatea, actionar minoritar al Transgaz, cu un pachet de 14,9%, il propune pentru un post in Consiliul de Administratie pe Nicolae Vlad Neacsu (economist).

Ioan Rusu este propus si de SIF Moldova, alt actionar minoritar al companiei.

Transgaz are ca obiect de activitate transportul gazelor naturale pe intreg teritoriul tarii.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro

Sursa: Mediafax

#propuneri Consiliu Administratie Transgaz, #propuneri Miniserul Finantelor Transgaz, #Fondul Proprietatea CA Transgaz, #adunare actionari Transgaz , #Management

Adaugă comentariu