ANAT: Am vandut peste 90% din biletele programului "Litoralul pentru toti"

Vineri, 11 Septembrie 2009, ora 15:41

2374 citiri

Biletele pentru cea de-a doua saptamana (seria II) a programelor "Litoralul pentru toti" si "O saptamana la mare" s-au vandut in proportie de 90%, respectiv 80%, au declarat pentru NewsIn reprezentantii institutiilor organizatoare.

"In momentul de fata, am vandut peste 90% din cele 4.000 de bilete aferente celei de-a doua saptamani a acestui program. Vremea este destul de buna in continuare, iar oamenii s-au grabit sa prinda locuri pana la jumatatea lunii septembrie.

Prima saptamana a programului "Litoralul pentru toti"a fost un succes, ceea ce preconizam si pentru cea de-a doua, care a inceput pe 8 septembrie", a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), Traian Badulescu.

Reprezentantii ANAT estimau, inainte de demararea programului "Litoralul pentru toti", ca primele doua saptamani (perioada 1-15 septembrie) vor fi cele mai cautate, avand in vedere ca si conditiile meteorologice se anuntau mai bune.

Pentru prima saptamana a programului au fost vandute toate biletele.

 

"Vremea este inca destul de frumoasa, iar oamenii merg in continuare pe litoral sa se relaxeze. Pentru saptamana a doua din programul "O saptamana la mare" am vandut 80% din numarul de bilete alocat, iar pentru cea de-a treia serie am vandut doar 30% deocamdata, insa speram ca vremea va fi in continuare frumoasa si turistii vor cumpara in continuare bilete pentru litoral", a spus Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronale din Turismul Romanesc (FPTR)

Programul "Litoralul pentru toti", desfasurat de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunarii, cu sprijinul ANAT si al hotelierilor de pe Litoralul Romanesc, are loc in perioada 1 septembrie - 18 octombrie 2009.

Pentru cele patru sapamani ale programului au fost puse la dispozitie 3.500 de locuri pentru fiecare saptamana, insa exista posibilitatea de a creste acest numar in functie de cererile turistilor.

Fata de editia din luna mai a acestui an a programului "Litoralul pentru toti", preturile percepute de hotelieri sunt mai mici si variaza de la 159 de lei pentru un sejur de sase nopti, la un hotel de o stea, si ajung la 495 de lei, la cinci stele.

In ceea ce priveste programul "O saptamana la mare", desfasurat de Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), acesta se deruleaza in perioada 1-30 septembrie 2009, iar pana acum s-au inscris 62 de hoteluri din toate statiunile de pe litoral, care pun la dispozitie un numar de 8.890 de locuri pe serie.

Tarifele pentru oferta speciala pentru sase nopti de cazare sunt cuprinse intre 159 de lei si 399 de lei. 

 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului

Sursa: Business24

#programe, # litoral, # preturi, # bilete , #Turism in Romania

Adaugă comentariu