Vacantele la mare se ieftinesc in Bulgaria si se scumpesc in Romania. лош късмет!

Vineri, 07 Februarie 2020, ora 14:33

7477 citiri

Hotelierii bulgari au anuntat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu pana la 10% pentru vacantele din lunile de vara, comparativ cu anul anterior, in timp ce ofertele din Romania vor creste cu 5%, in acelasi interval, potrivit consultantilor din turism.

Reprezentantii agentiilor de turism din Romania sunt de parere ca ieftinirea vacantelor de la Marea Neagra vor avea loc pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook.

"Ramasi fara turistii vestici inca din vara anului trecut hotelierii bulgari s-au adaptat cererii si au scazut preturile pentru acest an. In schimb, daca vorbim de litoralul din Romania, ofertele mai mici se gasesc in extrasezon, in timp ce, pentru ofertele din lunile de vara, romanii vor trebui sa plateasca mai mult cu maximum 5%", noteaza specialistii.

In viziunea consultantului in turism Traian Badulescu, ofertele tip early booking sunt mai atragatoare in acest an, in functie de perioada rezervarii, dar si de perioada sejurului.

"Ofertele tip early booking au inceput sa patrunda pe piata romaneasca pe la mijlocul anilor 2000, intai pentru destinatiile clasice externe si apoi pentru litoralul romanesc. De la an la an s-a marit numarul hotelurilor si destinatiilor care intra in aceste programe, create pe baza unui parteneriat intre hotelieri si agentiile de turism. De asemenea, reducerile au devenit din ce in ce mai flexibile si consistente, in functie de perioada. Si in acest an, atat pentru Grecia, cat si pentru litoralul romanesc sau alte destinatii, am observat o imbunatatire a ofertelor tip early booking, in sensul ca perioada de ofertare poate fi mai mare pentru unele hoteluri, iar reducerile mai consistente, in functie de perioada rezervarii, dar si de perioada sejurului. Mai amintesc ca la ora actuala multe oferte tip early booking se lanseaza inca din toamna anului precedent, ceva de neimaginat acum 10 sau chiar 5 ani", a spus Badulescu.

In ceea ce priveste vacantele estivale in Romania, directorul unei agentii de turism sustine ca vanzarile pentru litoralul Marii Negre sunt in crestere cu aproximativ 25 - 30%, insa si tarifele vor inregistra o majorare medie de 5% fata de anul anterior.

"Si in acest an, vanzarile pentru litoralul Marii Negre sunt in crestere cu aproximativ 25 - 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In general, preturile au crescut cu aproximativ 5% fata de 2019, dar in acelasi timp putem constata oferte mai mici ca pret pentru perioada de extrasezon, respectiv lunile iunie si septembrie. Pentru luna iunie avem oferte incepand de la 199 lei/camera dubla/5 nopti cazare in Neptun, hotel 2 stele sau 219 lei/camera dubla/5 nopti, cazare hotel 3 stele. Aceste oferte se vor mentine toata luna februarie", a afirmat Aurelian Marin, seful Paradis Vacante de Vis.

Consultantii din domeniu considera ca ofertele din Romania nu au cunoscut scaderile de pret de care se bucura turistii care merg in Bulgaria din cauza voucherelor de vacanta, fapt pentru care "hotelierii nostri inca tin la pret".

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Agerpres

#vacanta litorala, #vacanta bulgaria, #litoral romania , #Oferte cazare

Adaugă comentariu