Fonduri nerambursabile de peste 544 milioane euro pentru turismul rural

Vineri, 08 August 2008, ora 14:08

4392 citiri

Micro-intreprinderile, ONG-urile sau persoanele fizice neinregistrate ca agenti economici pot beneficia din toamna acestui an de fonduri europene nerambursabile, in valoare de 544,2 milioane euro, pentru dezvoltarea activitatilor turistice in zonele rurale.

Conform ghidului solicitantului, fondurile sunt cuprinse in masura 313 'Incurajarea activitatilor turistice' din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) si vor fi disponibile din luna septembrie a acestui an pana in 2013. Din suma totala disponibila, 80 la suta reprezinta contributia Uniunii Europene, iar 20 la suta cea a Guvernului Romaniei.


Costul total, alcatuit din contributia publica si contributia privata, pe aceasta masura se ridica la 837,265 milioane euro.


Valoarea maxima a fondurilor nerambursabile pentru investitiile in interes public negeneratoare de profit va fi de pana la 100 la suta din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depasi valoarea de 200.000 euro/proiect. Pentru investitiile generatoare de profit, ajutorul public nerambursabil va fi de pana la 70 la suta din totalul cheltuielilor eligibile si nu va depasi 70.000 euro/proiect in cazul proiectelor de investitii in agro-turism si de 50 la suta din totalul cheltuielilor eligibile pentru alte tipuri de investitii in turismul rural, dar nu mai mult de 200.000 euro pe proiect.


Beneficiarul trebuie sa declare pe propria raspundere ca va asigura cofinantarea proiectului si ca suma totala a ajutorului public nerambursabil accesat de catre acesta nu depaseste 200.000 euro pe o perioada de pana la 3 ani fiscali.


Conform ghidului solicitantului, sprijinul public nerambursabil pentru micro-intreprinderile din regiunea Bucuresti-Ilfov va fi cu 10 la suta mai mic decat in celelalte regiuni ale tarii.


Masura 313 se incadreaza in Axa III -'Imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale' si are ca obiectiv general dezvoltarea activitatilor turistice in zonele rurale in vederea cresterii numarului de locuri de munca si a veniturilor alternative, precum si la cresterea atractivitatii spatiului rural.

Obiectivele specifice se refera la crearea si mentinerea locurilor de munca prin activitati de turism, in special pentru tineri si femei, cresterea valorii adaugate in activitati de turism, crearea, imbunatatirea si diversificarea infrastructurii si serviciilor turistice, precum si cresterea numarului de turisti si a duratei vizitelor.


De asemenea, obiectivele operationale se refera la cresterea si imbunatatirea structurilor de primire turistice la scara mica, dezvoltarea sistemelor de informare si promovare turistica, crearea facilitatilor pentru recreatie in vederea asigurarii accesului la zonele naturale de interes turistic.


Beneficiarii eligibili pentru aceste fonduri nerambursabile sunt micro-intreprinderile, ONG-urile si persoanele fizice (neinregistrate ca agenti economici) - care se vor angaja ca pana la data semnarii contractului de finantare sa se autorizeze cu un statut minim de persoana fizica autorizata si sa functioneze ca micro-intreprindere.

De asemenea, fondurile pot fi accesate si de comune prin reprezentantii lor legali si de asociatiile de dezvoltare intercomunitara realizate doar intre comune si infiintate conform legislatiei nationale in vigoare.


Prin aceasta masura pot fi finantate investitiile pentru diferite structuri de primire turistica cu functiuni de cazare (vile, bungalow-uri, cabane turistice, campinguri, sate de vacanta), tipuri de activitati de agrement sau activitati sportive (nautice, alpinism, speoturism, deltaplanorism sau sporturi de echipa), activitati de recreatie (bai de soare, mori de apa, cicloturism, carnavaluri), investitii in infrastructura la scara mica (centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice), investitii legate de refacerea in scop turistic a vechilor trasee de cale ferata sau de infiintarea si amenajarea de trasee tematice ('drumul vinului', 'al olaritului', 'cioplitorilor in lemn' etc.).


Conform ghidului, nu sunt eligibile unitatile medico-balneare si de recuperare precum si investitiile din spatiul rural a caror valoare totala depaseste 1,5 milioane euro.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO

Sursa: Business24

Adaugă comentariu