Rusia contribuie cu 6,4 mld euro la centrala nucleara din Belarus

Vineri, 26 Iunie 2009, ora 13:29

1354 citiri

Belarusul va obtine din partea Rusiei un imprumut de 6,4 miliarde euro pentru constructia unei centrale nucleare, a anuntat vineri vicepremierul Belarusului, Vladimir Semachko, scrie AFP, precizeaza NewsIn.

"Belarusul a reglat practic cu Rusia chestiunea finatarii constructiei unei centrale nucleare", a spus vicepremierul.

Premierul rus Vladimir Putin a confirmat, printr-o scrisoare, ca Rusia va acorda Belarusului creditul de 6,4 miliarde euro, intre 2010 si 2018, pentru constructia centralei nucleare.

Guvernul de la Moscova a acordat pana acum mai multe credite Belarusului, fosta republica sovietica si care este considerata un aliat traditional al Rusiei.

Belarusul, care vrea sa isi imbunatateasca relatiile cu Occidentul, a cerut recent sprijin financiar din partea Uniunii Europene, a conform ministrului de finante al tarii.

Publicatia rusa Kommersant a scris ca UE a cerut Belarusului sa accepte privatizarea unor intreprinderi-cheie din domeniul energetic, conditie similara cu cea a Rusiei, in vederea acordarii ajutorului financiar pentru Minsk.

Comisarul european pentru politica externa Benita Ferrero-Waldner, aflata luni in vizita la Minsk la invitatia presedintelui Aleksandr Lukasenko, a formulat cateva conditii pentru acordarea ajutorului financiar, scrie publicatia rusa.

Astfel, potrivit unei surse apropiate negocierilor, afirma Kommersant, comisarul european a sugerat la Minsk ca este posibila chiar acordarea unor sume mai mari pentru credit.

Ea a declarat ca, in principiu, Bruxelles-ul este gata sa crediteze Belarusul, insa, in schimbul acestor credite, Minskul ar trebui sa accepte privatizarea unor intreprinderi-cheie, in vederea cumpararii ulterioare a acestora de catre investitorii europeni. Este vorba, in primul rand, de intreprinderile din domeniul energetic, precizeaza publicatia rusa.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News

Sursa: Business24

#rusia, #belarus, #centrala, #nucleara, #vicepremier , #stiri Vladimir Putin

Adaugă comentariu