Porsche continua preluarea Volkswagen

Joi, 10 Iulie 2008, ora 11:59

1236 citiri

Porsche SE, producatorul celebrului model 911, va fi cu un pas mai aproape de preluarea participatiei majoritare in Volkswagen AG, deoarece pe 2 septembrie achizitia a 4,9% din actiunile ordinare ale celui mai mare producator de autovehicule din Europa, se va finaliza, arata Reuters.

Preluarea VW "se va realiza pas cu pas", a declarat

directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, preluat de NewsIn.

Cumpararea unui pachet aditional de actiuni de 4,9%, era necesara

inainte ca Porsche sa obtina aprobarea din parte Comisiei Europene in

vederea preluarii VW. Aceasta ceruse ca Porsche sa isi exprime clar

intentia de preluare a VW.

Porsche

doreste sa depaseasca pragul de 50% din numarul drepturilor de vot

detinute in Volkswagen, dupa ce va avea si aprobarea autoritatilor

anti-trust.

In martie,

Porsche a autorizat cumpararea unui pachet majoritar de actiuni la

Volkswagen, investitia cifrandu-se la aproape 10 miliarde euro (15,5

miliarde dolari).

Landul

german al Saxoniei de Jos, cel mai mare actionar al Volkswagen, a

aratat in martie ca isi va pastra detinerea si ca va juca in continuare

un rol activ ca partener al Porsche.

Jucatorii

de pe piete s-au asteptat mult timp ca Porsche, controlata de familia

presedintelui Volkswagen, Ferdinand Piech, sa preia controlul

Volkswagen, dupa ce anul trecut curtea suprema a Europei a anulat o

lege germana care limita drepturile de vot ale actionarilor individuali

la Volkswagen.

Porsche a inceput sa isi construiasca participatia la Volkswagen in 2005.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul

Sursa: Business24

Adaugă comentariu