Cum a evoluat piața de asigurări în urma pandemiei?

Vineri, 03 Septembrie 2021, ora 15:14
772 citiri
Cum a evoluat piața de asigurări în urma pandemiei?
asigurări FOTO: pint.ro.

Anul 2020 a însemnat o schimbare radicală în foarte multe domenii de activitate. Această schimbare a însemnat atât lucruri pozitive, cât și negative. Evoluția macroeconomică și financiară a fost puternic afectată de incertitudinea cauzată de pandemia globală creată de COVID-19.

Deși perioada a fost incertă, în primele 9 luni ale anului 2020, societățile de asigurari autorizate și reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de peste 8,5 miliarde de lei. Această sumă aduce o creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă în anul precedent.

Însă, au existat și domenii de asigurări care au înregistrat scăderi în anul 2020. Spre exemplu, pentru asigurări de viață a fost o ușoară scădere a valorii subscrierilor de 1,3%. Urmează să vedem ce schimbări a adus contextul economic al anului 2020 pentru primul trimestru din 2021. Fluctuațiile economice create de pandemia de COVID-19 rămân sau nu aceleași anul acesta?

În acest articol vom aborda semnificația pandemiei pentru piața de asigurări, schimbările aduse de aceasta pentru anul 2021 și unde se situează piața asigurărilor din România după primul trimestru al acestui an.

Ce a reprezentat pandemia pentru piața de asigurări?

Este cert faptul că în toate domeniile de activitate pandemia a adus schimbări majore. Nimeni nu s-a așteptat la acest lucru și foarte multe industrii au fost luate prin surprindere. Anul 2020 a însemnat pentru toată lumea schimbări pe toate planurile, o adaptare forțată la situația incertă și, desigur, o atenție sporită asupra investițiilor făcute.

Pentru piața de asigurări, pandemia a creat o vulnerabilitate crescută. Incertitudinea a adus multe semne de întrebare pentru români, aceștia neștiind care ar putea fi cele mai bune alegeri de făcut în anul 2020. De aceea, au fost înregistrate scăderi. Chiar și în cazul domeniilor de asigurări care au înregistrat creșteri, acestea nu au fost atât de mari din cauza mai multor factori.

Atât în 2020, cât și în 2021, piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto. Acest lucru poate fi explicat pe de o parte datorită domeniului de activitate care a rămas activ pe întreaga perioadă a carantinei și anume livrările la domiciliu. Această industrie a crescut enorm când nevoia a fost identificată. În perioada carantinei, când mișcarea a fost limitată, livrările la domiciliu au fost soluția optimă pentru a primi cumpărături și mâncare.

Livrările la domiciliu au oferit oamenilor protecția de care aveau nevoie pentru a nu se expune virusului. Deși mișcarea nu a fost total limitată și puteai ieși din casă pentru nevoi primare, cum ar fi cumpărăturile de alimente, mulți români au ales livrarea la domiciliu. Acest lucru a fost în special optim pentru grupele de persoane cu un risc ridicat de infectare.

Cum livrările la domiciliu au fost principal realizat prin intermediul mașinilor, putem deduce de ce piața asigurărilor a fost dominată în continuare de asigurările auto. Acest lucru rămâne valabil și în anul 2021. În continuare, chiar dacă lucrurile încep să revină la normal, obiceiul de a comanda mâncare sau cumpărături de la supermarket la domiciliu a fost deja creat în comportamentul românilor. Putem preconiza, în acest caz, o creștere a asigurărilor auto.

Ce schimbări a adus anul 2021 pieței de asigurări?

Anul 2021 a sosit cu schimbări pozitive pentru piața de asigurări. În primul trimestru al acestui an, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de aproximativ 3,19 miliarde de lei. Această sumă reprezintă o creștere cu aproximativ 8,2% față de valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că, odată cu apariția vaccinului, multe industrii și-au început activitatea.

Comparativ cu anul precedent, domeniul asigurărilor de viață au înregistrat în primul trimestru o creștere a ponderii primelor brute subscrise (PBS) în volumul total de PBS. Un lucru esențial de menționat este faptul că anul 2021 nu a creat o creștere semnificativă față de 2020, ci volumul primelor brute subscrise pentru segmentul asigurărilor de viață s-a aflat la cele mai mari valori din perioada 2017 - prezent, în primul trimestru.

Această creștere în domeniul asigurărilor de viață depășește nivelul de 688 milioane de lei, fiind susținut de o creștere cu circa 25% a subscrierilor pentru clasa C1, Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare. Acestea reprezintă aproximativ 69,5% din totalul subscrierilor pentru asigurările de viață.

În schimb, clasa C3, Asigurări de viață și anuități, legate de fonduri de investiții, care deține o pondere de 22% în totalul PBS pentru activitatea de asigurări de viață, a înregistrat o scădere de 14,7% în trimestrul I 2021 față de perioada similară din anul anterior.

Trecând de la asigurări de viață la cele de sănătate, acestea au înregistrat în continuare o dinamică pozitivă în trimestrul I 2021. Acestea au un volum al subscrierilor de peste 143 milioane lei, cu aproximativ 0,8% față de trimestrul I al anului precedent. Astfel, asigurările de sănătate dețin o pondere de 4,5% în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de ASF.

Unde se află piața asigurărilor din România acum?

Piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În trimestrul I 2021, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 27 de societăți care desfășurau activitate de asigurare/reasigurare la 31 martie 2021.

Anul 2021 a adus o creștere considerabilă în domeniul asigurărilor. Datorită revenirii la normal a multor domenii de activitate, asigurările au avut de câștigat. Astfel, asigurătorii au cumulat în primul trimestru al anului 2021 prime brute subscrise (PBS) în valoare de aproximativ 3,19 miliarde lei. Suma aceasta reprezintă un volum în creștere cu aproximativ 8,2% față de cel înregistrat în perioada anului anterior.

La capitolul contracte de asigurare, în întregul nivel al pieței de asigurări, numărul acestora în vigoare la finalul trimestrului I 2021 a fost de 16.430.005. S-a înregistrat, astfel, o creștere față de perioada similară din anul precedent cu aproximativ 4,5%.

Având în vedere că atât în 2020, cât și în 2021 piața de asigurări generale este dominată de asigurările auto, este important să menționăm evoluția pe care a avut-o piața de asigurări de răspundere civilă auto RCA.

La finalul primului trimestru al anului 2021, gradul de concentrare se menține ridicat pentru primii asiguratori din top, astfel primii doi cumulau aproximativ 77% din portofoliul de asigurări RCA din România și anume City Insurance și Euroins. Dar, și Allianz Țiriac are o pondere mare în piața de asigurări din România. Alături de celelalte două, acestea dețineau împreună peste jumătate din piață (83% la 31.03.2021).

În sectorul asigurărilor RCA, preferințele românilor privind valabilitatea acestora se îndreptau spre perioada de 6 luni. Astfel, la 31 martie 2021, cele mai mari ponderi au fost deținute de acestea și de asigurările cu o valabilitate de 12 luni. Însă, în ultimii ani, s-a remarcat o tendință și înspre polițele de asigurare cu valabilitate de o lună.

Piața de asigurări din România acum este, deci, condusă de asigurările auto. Întotdeauna acest segment al pieței de asigurări a fost printre cele mai crescute. Nu doar din cauza obligativității unei polițe RCA. Când discutăm despre asigurări auto ne referim și la asigurarea CASCO, care aduce șoferilor multe beneficii.

Este într-o continuă creștere piața de asigurări?

Răspunsul pentru această întrebare este greu de stabilit. Fiecare trimestru al acestui an poate aduce creșteri sau scăderi pentru toate tipurile de asigurări. Știm, însă, că asigurările auto vor fi mereu în top. Am observat care a fost bilanțul asigurărilor auto în anul 2020 într-o perioadă definită de incertitudine, iar în continuare acestea înregistrează creșteri.

Domeniul asigurărilor auto este ofertant pentru români. Fie că discutăm despre asigurări auto obligatorii sau opționale, există pentru șoferii români numeroase propuneri, care să le aducă avantaje considerabile. Specialiștii Pint.ro vă pot ajuta să găsiți și pentru dumneavoastră asigurarea care să răspundă nevoilor dumneavoastră. Aceștia vin în ajutorul dumneavoastră cu asigurări auto RCA și CASCO, asigurări de călătorie și locuință.

Platforma ANOFM pentru activitățile casnice este în funcțiune. Plata prin tichete aduce asigurări sociale și de sănătate prestatorilor
Platforma ANOFM pentru activitățile casnice este în funcțiune. Plata prin tichete aduce asigurări sociale și de sănătate prestatorilor
Ministerul Muncii a anunțat deschiderea platformei ANOFM prin care beneficiarii de servicii ocazionale în gospodărie pot plăti prestatorii de servicii prin tichetele pentru activități...
#asigurari, #asigurari sanatate, #asigurari financiare , #Stiri Asigurari