BMW, lider al pietei auto de lux pentru al zecelea an la rand

Vineri, 09 Ianuarie 2015, ora 13:52
1496 citiri
BMW, lider al pietei auto de lux pentru al zecelea an la rand
Foto: BMW

Vanzarile grupului BMW au depasit 2 milioane de automobile pentru prima oara in istorie anul trecut, asigurand pozitia de lider a producatorului german pe piata masinilor de lux pentru al zecelea an consecutiv, in pofida competitiei tot mai stranse din parte Audi si Mercedes.

Vanzarile sub marca BMW au urcat cu 9,5% anul trecut fata de 2013, la 1,81 milioane de automobile, in timp ce la nivel de grup producatorul german a stabilit un record al livrarilor, ajungand la 2,12 milioane de unitati, potrivit datelor publicate vineri de constructorul auto german, informeaza Mediafax.

Audi a inregistrat un avans al vanzarilor anuale de 10,5%, la 1,74 de milioane de masini, iar Mercedes a consemnat o crestere de 12,9%, la 1,65 de milioane de automobile sub marca proprie, se arata in comunicatele emise vineri de cei doi producatori.

"Succesul modelelor BMW X4 si BMW Seria 2 Active Tourer demonstreaza abilitatea noastra de a dezvolta noi vehicule si de a atrage clienti. Popularitatea modelelor i3 si i8 indica rezultatele bune ale strategiei noastre bazate pe motoare electrice", a declarat Ian Robertson, directorul de vanzari al BMW.

In 2013, BMW a vandut 1,66 de milioane de automobile sub brand propriu, in timp ce Audi a ocupat locul al doilea pe piata auto de lux, cu 1,58 de milioane de unitati comercializate, urmat de Mercedes, cu 1,46 de milioane de automobile vandute.

BMW este lider mondial pe piata auto premium din 2005, cand a depasit Mercedes, in timp ce Audi ocupa locul al doilea din 2011. Atat Audi, cat si Mercedes au anuntat ca vor sa devina lideri mondiali pana in 2020.

Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
Procurorii americani au cerut marți, 23 aprilie, o sentință de trei ani în închisoare pentru fondatorul Binance, cea mai mare companie de schimb de criptoactive din lume. Recomandarea...
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”
De ce se îngrămădesc românii acum să-și facă credite. „Tendințele s-au schimbat mult în ultimul an”
Dobânzile au scăzut ușor în ultimele luni, la fel și ratele celor care avea dobânzi variabile. Deși sumele nu sunt considerabile le-au deschis românilor apetitul pentru credite. Una...
#BMW lider piata auto, #piata auto lux , #Stiri Auto