Germania si Franta construiesc impreuna inca o fabrica uriasa de baterii pentru masinile electrice

Vineri, 07 Februarie 2020, ora 16:13
7166 citiri
Germania si Franta construiesc impreuna inca o fabrica uriasa de baterii pentru masinile electrice
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Germania si Franta au dezvaluit vineri planurile pentru o fabrica uriasa care va produce baterii destinate automobilelor electrice, parte din planul Europei de a rivaliza cu grupul american Tesla Inc. si cu firmele chineze in furnizarea unor componente vitale pentru vehiculele electrice, transmite Bloomberg.

Facilitatea, care va fi construita in apropiere de orasul german Kaiserslautern, va fi denumita Automotive Cell Co si va costa aproximativ doua miliarde de euro.

Aceasta fabrica va completa o alta uzina care va fi amplasata in regiunea franceza Hauts de France. Impreuna cele doua uzine vor costa aproximativ cinci miliarde euro si vor o capacitate combinata de productie de aproximativ 48 de Gigavati ora.

Germania si Franta "vor sa construiasca cele mai bune si mai sustenabile. Sunt convins ca celulele de baterii produse la Kaiserslautern vor stabili noi standarde", a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.

Anuntul facut de ministrul german al Economiei scoate in evidenta dorinta statelor din UE de a recupera decalajul care le separa de competitorii asiatici, care in prezent domina piata productiei de baterii. Celule pentru baterii precum si dispozitivele electronice si programele software complementare sunt echivalente cu jumatate din valoare unui autovehicul electric.

Desi constructori auto germani precum Volkswagen AG si BMW AG domina productia de automobile in Europa, ele au permis companiilor asiatice si producatorului american Tesla sa dobandeasca o pozitie de lider pe piata productiei de baterii pentru automobilele electrice.

Firmele chineze Contemporary Amperex Technology Co. (CATL) si BYD Co. Ltd. se numara printre liderii pe piata productiei de celule pentru baterii litiu-ion in timp ce Tesla a investit in mai multe 'gigafactories' care sa ii furnizeze bateriile pentru automobilele sale electrice.

Uzina de la Kaiserslautern va demara activitatile in 2024 si va avea 2.000 de angajati. Impreuna uzinele din Germania si Franta ar urma sa acopere intre 10 si 15% din cererea de baterii din Europa, a spus Altmaier.

Cu toate acestea, competitia asiatica va fi una acerba. Firma chineza CATL a dobandit deja un cap de pod in Germania cu o uzina in landul Turingia care va avea o capacitate de 16 Gigavati ora si va fi aproape de uzinele producatorilor auto BMW AG, Volkswagen AG si Daimler AG.

De asemenea, grupul sud-coreean LG Chem Ltd a inceput si el sa construiasca o uzina pentru productia de baterii in Polonia, in apropiere de granita cu Germania, iar grupul american Tesla a anuntat ca va construi o uzina de asamblare a autovehiculelor electrice si o uzina de baterii in apropiere de Berlin.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Elon Musk vrea să taxeze noii utilizatori X pentru a fi sigur că nu sunt boți. Cât trebuie plătit pentru a posta pe fostul Twitter
Elon Musk vrea să taxeze noii utilizatori X pentru a fi sigur că nu sunt boți. Cât trebuie plătit pentru a posta pe fostul Twitter
Proprietarul platformei de socializare X, Elon Musk, a decis să impună o taxă utilizatorilor noi ai serviciului. Scopul este de a se asigură că nu sunt boți. Fostul Twitter a impus deja o...
Romania va avea un deficit de 6,5% anul acesta, conform estimarilor Comisiei Europene
Romania va avea un deficit de 6,5% anul acesta, conform estimarilor Comisiei Europene
Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la...
#uzina baterii Europa, #fabrica baterii electrice , #Masini electrice