Limitele minime de despăgubire pentru polițele RCA vor fi majorate. Care sunt cifrele și care sunt schimbările noii directive europene

Vineri, 31 Decembrie 2021, ora 03:35
990 citiri
Limitele minime de despăgubire pentru polițele RCA vor fi majorate. Care sunt cifrele și care sunt schimbările noii directive europene
Aplicaţiile de preţuri vor permite oricărei persoane interesate să compare gratuit tarifele şi acoperirea poliţelor RCA oferite de asigurătorii autorizaţi FOTO Pixabay.com

Limitele minime de despăgubire pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, adică asigurarea RCA, vor fi majorate, potrivit unei directive europene recente.

Actul normativ vine cu noutăți legate de asigurările RCA, toate urmând să fie transpuse în legislația României până în decembrie 2023.

Directiva europeană 2.118/2021, apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie pusă în aplicare la nivelul UE, ceea ce se va întâmpla și în România, prin lege sau ordonanță, până în data de 23 decembrie 2023, conform avocatnet.ro.

Astfel, documentul aduce mai multe schimbări în cadrul legal al asigurărilor RCA, printre care:

Articolul 9 arată că limitele minime vor fi majorate pentru despăgubirile în caz de accident. Mai precis, pentru vătămările corporale se va stabili o limită minimă de 1,3 milioane de euro pentru fiecare persoană prejudiciată sau de 6,45 milioane de euro per accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate).

Totodată, pentru daunele materiale se va stabili o limită minimă de 1,3 milioane de euro per accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate).

"La fiecare cinci ani, începând cu data de 22 decembrie 2021, Comisia revizuiește sumele menționate la alineatul (1) în conformitate cu indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului ( *3)", mai arată documentul.

În România, momentan, se aplică următoarele limite minime: pentru vătămări corporale și decese, suma de 6,07 milioane de euro per accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate) iar pentru prejudicii materiale, suma de 1,22 milioane de euro per accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate).

"Vor putea să apară comparatoare de prețuri pentru polițele RCA, care să fie certificate de autorități. Mai precis, directiva dispune că fiecare stat membru din UE va putea să certifice asemenea comparatoare.

Aplicațiile vor permite oricărei persoane interesate să compare gratuit tarifele și acoperirea polițelor RCA oferite de asigurătorii autorizați. Aplicațiile respective vor trebui să fie independente de asigurători, dar vor funcționa cu informațiile puse la dispoziție de asigurători.

Se vor putea cere daune direct în statul de reședință al păgubitului, atunci când asigurătorul e în insolvență și e stabilit în alt stat UE. ...citeste mai departe despre "Limitele minime de despăgubire pentru polițele RCA vor fi majorate. Care sunt cifrele și care sunt schimbările noii directive europene" pe Ziare.com

Prelungirea plafonării RCA nemulțumește asigurătorii. ”Nu este un medicament minune”
Prelungirea plafonării RCA nemulțumește asigurătorii. ”Nu este un medicament minune”
Industria de asigurări a luat notă cu profundă îngrijorare de dorinţa autorităţilor de a prelungi pentru a treia oară perioada de plafonare a primelor RCA, cu încă 3 luni, până la 30...
Cresc amenzile pentru șoferii care nu au poliță RCA și dispare asigurarea auto pe o lună
Cresc amenzile pentru șoferii care nu au poliță RCA și dispare asigurarea auto pe o lună
Amânarea legii RCA se încheie, odată cu votul final în Senat, luni, 25 martie. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a introdus noi reglementări în lege, de la o creștere...
#asigurare RCA, #polite RCA, #despagubiri, #vehicule, #asigurator, #accident, #avocatnet ro, #decese , #Stiri Auto