Romanii inmatriculeaza tot mai multe masini la mana a doua, care polueaza. Doar firmele mai au bani pentru cele noi

Marti, 30 Ianuarie 2018, ora 15:19
3119 citiri
Romanii inmatriculeaza tot mai multe masini la mana a doua, care polueaza. Doar firmele mai au bani pentru cele noi
Foto: CC0 Creative Commons

Numarul de autovehicule noi vandute in Romania, in 2017, a crescut cu 10,2% fata de anul anterior, pana la 156.527 de unitati, conform datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA), prezentate, marti, in cadrul conferintei de presa dedicata Salonului International de Automobile Bucuresti (SIAB) - 2018, ce va avea loc la Romexpo in perioada 23 martie - 1 aprilie.

Statistica oficiala arata, totodata, ca, in aceasta marja de crestere a livrarilor, autoturismele au consemnat un salt de 13,4%, la 130.414 de unitati. La nivel national, vanzarile de autoturisme din anul trecut au fost, ca si in anii precedenti, sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 66%, in comparatie cu 34% pentru persoane fizice.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste autoturismele rulate (in marea lor majoritate nefiscalizate), se observa faptul ca, in anul 2017, au fost inmatriculate circa 520.000 de unitati, cu 72% mai multe decat s-au inregistrat in anul anterior, rezultand un raport intre cele rulate si cele noi de 4,9 ori.

"Aceasta situatie este cauzata, dupa cum APIA a semnalat inca din 2016, de eliminarea, de la 1 februarie 2017 a Timbrului de Mediu".

"Si mai agravant este faptul ca asistam la o crestere a inmatricularilor de autovehicule cu un nivel de poluare ridicat (Euro3 si Euro2), fapt ce va duce, in urmatorii ani, la deteriorarea calitatii mediului si efecte negative asupra sanatatii populatiei din marile orase si la reducerea nivelului de siguranta rutiera", noteaza sursa citata.

In cazul vanzarilor de autovehicule noi, topul pe marci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 43.262 unitati, urmata de Volkswagen (15.636), Renault (12.292), Ford (12.056) si Skoda (11.631). In ceea ce priveste categoria de vehicule comerciale usoare (inclusiv minibuse), dupa 12 luni, primul loc este ocupat de Ford, cu 3.932 unitati, cu o crestere de 29,3%, urmat de Dacia (3.666 unitati, +7,4%) si Mercedes (2.198 unitati, +13,1%).

De asemenea, la autoturisme, in functie de volumele livrate, clasamentul pe marci are pe primul loc Dacia, cu 39.596 unitati (30,4% cota de piata, pe un volum in crestere cu 11,7% fata de 2016), urmata de Volkswagen (13.969 unitati, 10,7% cota de piata), Skoda (11.631 unitati si 8,9% din total piata), Renault (10.393 unitati si 8% cota de piata), Ford (8.124 unitati si 6,2% din total piata) si Opel (6.543 unitati si 5% din total piata).

Pe modele, cu cele 16.198 unitati livrate, Dacia Logan este cel mai bine vandut model in anul 2017, urmat de Dacia Duster - cu 8.659 de unitati, Dacia Sandero (8.465), Skoda Octavia (4.821) si Renault Clio (3.834).

In functie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzina care domina, in ultimii doi ani piata din Romania, au ajuns, la finele acestui an, sa detina o pondere de 51,8%, comparativ cu 49,6% cat aveau la sfarsitul anului trecut.

Totodata, la capitolul autoturismelor 'verzi' (electrice si hibride), acestea au ajuns sa detina in anul 2017 o pondere de 2,2% din totalul livrarilor, aceasta fiind dubla fata de cea consemnata in anul 2016.

"Chiar daca volumele sunt (inca) destul de mici (514 unitati cu alimentare electrica - BEV, PHEV si 2.297 unitati hibride - HEV), cresterile sunt importante, atat la cele electrice (+207,8%, respectiv de trei ori), cat si la cele hibride (+126,1%), demonstrandu-se astfel faptul ca exista un potential important de crestere a acestei categorii de autoturisme care, stimulata corespunzator (asa cum s-a facut in 2017), va realiza volume importante, contribuind, astfel, la reducerea poluarii generate de traficul auto", precizeaza APIA.

Pe culori, albul si griul domina in continuare cererea, acestea inregistrand 30,6%, respectiv 24,8% din totalul preferintelor. In ierarhie urmeaza albastru cu 14,6% si negru cu 10,4%.

In functie de tara de provenienta a autoturismelor, situatia se prezinta, astfel: 28,1% din Romania, 22,4% din Germania, 10,7% din Cehia, 8% din Spania si 7,3% din Turcia. In acest context, comparativ cu anul 2016, livrarile de autoturisme din productia autohtona au crescut, anul trecut, cu 11,3%, iar cele provenite din import, cu 14,2%.

ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva programului de inteligenţă artificială generativă, deoarece "ChatGPT...
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Miliardarul american Elon Musk a sosit duminică, 28 aprilie, la Beijing, într-o vizită neanunţată, unde va discuta cu autoritățile chineze unele aspecte legate de domeniul înaltei...
#inmatriculari masini noi Romania , #Piata auto