Skoda frânează puternic producția din cauza deficitului uriaș de componente. Sute de mașini în minus până la sfârșitul anului

Luni, 18 Octombrie 2021, ora 20:59
549 citiri
Skoda frânează puternic producția din cauza deficitului uriaș de componente. Sute de mașini în minus până la sfârșitul anului
Skoda a anunţat recent că va lansa cel puţin trei noi modele complet electrice FOTO Pixabay

Producătorul auto ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen AG, a anunţat luni, 18 octombrie, că a redus semnificativ producţia, pentru o perioadă de două săptămâni, din cauza deficitului global de cipuri şi alte componente, transmite Reuters.

În cele două săptămâni de întrerupere, Skoda vrea să finalizeze 10.000 de maşini care nu erau terminate, rămânând în funcţiune doar o linie de producţie, a anunţat un purtător de cuvânt al Volkswagen, Tomas Kotera.

Acesta a adăugat: "Skoda Auto se confruntă cu un deficit masiv de componente cheie, ceea ce a forţat compania în ultimele săptămâni să reducă semnificativ producţia".

În 7 octombrie Skoda anunţa că din 18 octombrie "va reduce semnificativ sau chiar va opri producţia" până la finalul anului, din cauza deficitului global de cipuri, care afectează industria auto.

Duminică, Asociaţia industriei auto din Cehia a avertizat că producătorii auto cehi vor produce anul acesta cu 250.000 mai puţine maşini decât se previziona, din cauza lipsei cipurilor, astfel încât vânzările auto vor fi mai reduse cu 200 miliarde de coroane cehe (9,14 miliarde de dolari).

Sectorul auto este esenţial pentru economia cehă, având 180.000 de angajaţi şi reprezentând un sfert din PIB.

Skoda a anunţat recent că va lansa cel puţin trei noi modele complet electrice, care se vor adăuga celor două modele electrice actuale. Noile modele ar urma să fie poziţionate imediat sub SUV-ul electric Enyaq iV.

Grupul ceh nu a stabilit o dată anume până la care va face tranziţia completă de la motoarele cu combustie internă, dar şi-a propus ca în anul 2030 între 50% şi 70% din flota sa în Europa să aibă o propulsie electrică. Comparativ, în prezent mai puţin de 5% din automobilele vândute de Skoda sunt modele electrice.

Skoda, cel mai mare exportator din Cehia, a livrat 1,005 milioane de automobile la nivel mondial în 2020, o scădere de 19% comparativ cu 2019 în contextul pandemiei de coronavirus, dar chiar şi aşa a reuşit să livreze peste un milion de automobile pentru al şaptelea an consecutiv. ...citeste mai departe despre "Skoda frânează puternic producția din cauza deficitului uriaș de componente. Sute de mașini în minus până la sfârșitul anului" pe Ziare.com

Constructorii auto se așteaptă la un record în vânzările de mașini fabricate în România în 2024. Ce branduri duc greul pieței
Constructorii auto se așteaptă la un record în vânzările de mașini fabricate în România în 2024. Ce branduri duc greul pieței
Vehiculele fabricate în România au cerere pe toate pieţele unde se comercializează, peste 60 de pieţe din lume, astfel că anul 2024 ar putea fi încheiat tot pe plus, cu un nou record, a...
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android, proiectate să îmbogățească experiența utilizatorilor pe dispozitive mobile, tablete, smartwatch-uri și sisteme auto....
#skoda, #criza auto, #componente auto, #industria auto , #Stiri Auto