Volkswagen pledeaza vinovat in SUA la acuzatiile de frauda, obstructionarea justitiei si fals in declaratii

Sambata, 11 Martie 2017, ora 10:08
1169 citiri
Volkswagen pledeaza vinovat in SUA la acuzatiile de frauda, obstructionarea justitiei si fals in declaratii
Foto: Facebook Volkswagen

Grupul auto german Volkswagen a pledat vinovat vineri, in Statele Unite, la acuzatiile de fraude, obstructionarea justitiei si fals in declaratii, in cadrul acordului in valoare de 4,3 miliarde de dolari cu Departamentul american al Justitiei pentru solutionarea scandalului emisiilor poluante.

Este prima data cand Grupul Volkswagen pledeaza vinovat intr-un proces penal, a declarat un purtator de cuvant al companiei citat de site-ul publicatiei Die Welt.

Consilierul juridic al VW, Manfred Doss, a declarat, in fata judecatorilor Tribunalului districtual Detroit: "Onorata instanta, Grupul auto Volkswagen pledeaza vinovat la toate cele trei acuzatii deoarece este vinovat pentru toate trei".

In total, Volkswagen a stabilit sa cheltuiasca 25 de miliarde de dolari in Statele Unite, pentru solutionarea cererilor autoritatilor de mediu si ale proprietarilor de masini. Compania a aprobat un program de recumparare a circa 500.000 de vehicule poluante inmatriculate in Statele Unite.

Grupul auto german Volkswagen a trebuit sa achite daune de aproape 15 miliarde de dolari in Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante. In plus, VW va achita o amenda civila de 1,5 miliarde de dolari si o amenda penala de 2,8 miliarde de dolari.

In septembrie 2015, Volkswagen a anuntat ca circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce Agentia americana pentru Protectia Mediului (EPA) a acuzat VW ca a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA in materie de emisii, expunand cetateni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german a instalat un software special in calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen si Audi. Dispozitivul era programat sa activeze un sistem de filtrare completa a particulelor doar in timpul testelor oficiale pentru emisii. Dupa teste, adica in situatiile generale de functionare a motorului, dispozitivul dezactiveaza sistemul de filtrare a particulelor, sustine Agentia americana pentru Protectia Mediului.

Potrivit autoritatilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au incalcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon. ...citeste mai departe despre "Volkswagen pledeaza vinovat in SUA la acuzatiile de frauda, obstructionarea justitiei si fals in declaratii" pe Ziare.com

ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
ChatGPT a fost dat în judecată, de o asociaţie de protecţie a vieţii private:"Nici chiar editorul său, OpenAI, nu îl poate opri"
Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva programului de inteligenţă artificială generativă, deoarece "ChatGPT...
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Vizita neașteptată a lui Elon Musk în China. Ce urmărește să obțină miliardarul american din întâlnirile cu oficialii comuniști VIDEO
Miliardarul american Elon Musk a sosit duminică, 28 aprilie, la Beijing, într-o vizită neanunţată, unde va discuta cu autoritățile chineze unele aspecte legate de domeniul înaltei...
#Volkswagen pledeaza vinovat emisii poluante, #Volkswagen soft emisii poluante SUA , #Stiri Auto