BCR estimeaza o crestere de 20% a creditelor pentru IMM-uri

Joi, 09 Aprilie 2009, ora 15:21
1372 citiri
BCR estimeaza o crestere de 20% a creditelor pentru IMM-uri

Banca Comerciala Romana (BCR) estimeaza ca isi va creste portofoliul de credite pe segmentul pentru IMM-uri cu 20% in acest an fata de 2008, avans similar celui inregistrat pe intregul segment de imprumuturi corporate, a declarat vicepresedintele executiv al BCR Wolfgang Schoiswohl.

"Pe segmentul creditelor pentru IMM-uri vrem sa crestem cu aproximativ 20% in acest an comparativ cu 2008.

Suntem cu siguranta pregatiti sa ne crestem expunerea la acest sector. Pe intregul segment de corporate estimam un ritm de crestere similar, peste media pietei", a mai spus Schoiswohl.

BCR are aproximativ 250.000 de clienti IMM-uri, iar creditele catre firmele mici si mijlocii insumeaza aproximativ 15 miliarde lei.

"IMM-urile reprezinta cea mai importanta parte din afacerile pe corporate ale BCR, aproximativ doua treimi", a completat vicepresedintele executiv al BCR responsabil pentru segmentul corporate.

Schoiswohl a completat ca banca va veni in sprijinul clientilor care intampina dificultati in rambursarea creditelor.

"Nu exista o reteta aplicata pentru toate cazurile. Vrem sa identificam problemele din timp, deoarece pericolul apare cand reactia intarzie.

Ne vom implica in restructurarea creditelor, deoarece nevoia pentru astfel de masuri este in crestere, dar vom analiza fiecare caz in parte", a afirmat reprezentantul BCR.

El a adaugat ca un semnal pozitiv este scaderea dobanzilor din piata, care va atrage, in urmatoarea perioada, si o coborare a dobanzilor aplicate clientilor de catre banci.

Banca a semnat joi un protocol cu Ministerul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri pentru ajutorarea firmelor mici si mijlocii.

Principalele directii ale parteneriatului vizeaza sprijinirea IMM-urilor care au contractat credite si nu isi pot respecta obligatiile de rambursare in contextul economic dificil, participarea la programe comune sau informarea firmelor privind modalitatile de finantare din surse BCR.

Secretarul de stat Gheoghe Marin a explicat ca parteneriatul nu este unul exclusiv si ca Ministerul pentru IMM-uri a adresat un apel catre intregul sistem bancar pentru colaborari similare. 

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#credite, #dobanzi, #finantare, #imm, #uri , #stiri BCR