BRD anticipeaza un profit "stabil sau in usoara crestere"

Marti, 30 Martie 2010, ora 16:09
1415 citiri
BRD anticipeaza un profit "stabil sau in usoara crestere"

BRD-Groupe Societe Generale estimeaza pentru acest an un profit net "stabil sau in usoara crestere" fata de rezultatul din 2009, in conditiile majorarii soldului creditelor si portofoliului de depozite cu 5-10%, potrivit materialelor care vor fi discutate in AGA convocata pentru data de 27 aprilie.

Rezultatul net al BRD a scazut anul trecut cu 30%, de la 1,14 miliarde de lei la 799 milioane de lei, potrivit datelor consolidate.

Banca isi propune pentru acest an majorarea venitului net bancar cu 5-10% si limitarea cresterii cheltuielilor operationale la 5%, prin nivelul redus al recrutarilor si controlul strict al masei salariale si al cheltuielilor operationale curente.

Venitul net bancar si cheltuielile operationale ale BRD au avansat anul trecut cu 13%, la 3,6 miliarde de lei si, respectiv, 1,53 miliarde de lei.

Rezultatul brut din exploatare al BRD este previzionat s? urce in acest an cu 5-10%, de la 2,074 miliarde lei anul trecut.

Portofoliul de depozite al institutiei a avansat anul tecut cu 2,4%, la 29,25 miliarde de lei, in timp ce soldul creditelor a coborat cu 0,3%, la 37,8 miliarde de lei.

In ceea ce priveste imprumuturile, BRD isi propune majorarea portofoliului cu 0-5% pe segmentul persoanelor fizice si cu 5-10% pe cel al firmelor.

Bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest urmareste pe segmentul persoanelor fizice un nivel stabil al creditelor de consum si cresterea imprumuturilor imobiliare.

Referitor la creditele persoanelor juridice, grupul isi propune dezvoltarea mai restrictiva pe piata microintreprinderilor si crestere prudenta pe piata IMM-urilor, concomitent cu "mentinerea unei prezente marcante pe piata corporate si a sectorului public".

Actionarii BRD, grup controlat de Societe Generale, vor supune aprobarii in 27 aprilie situatiile financiare obtinute anul trecut, distribuirea unui dividend brut de 2,6 ori mai mic pentru 2009, de 0,27947 lei/titlu, realizarea unor emisiuni de obligatiuni de maxim 600 milioane de euro, remuneratia cuvenita administratorilor neexecutivi pentru exercitiul financiar al acestui an, precum si a limitelor generale pentru remuneratiile suplimentare ale administratorilor si ale directorilor.

Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos și-a actualizat complet aplicația. Cu ce funcții noi vine
Sonos a dezvăluit recent cea mai nouă restructurare a aplicației sale, cu scopul de a optimiza experiența de streaming audio. Noua versiune a aplicației Sonos le permite utilizatorilor să...
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
Prăbușirea unui titan din cripto. Cum a ajuns o mare companie să fie acuzată de finanțarea terorismului
Procurorii americani au cerut marți, 23 aprilie, o sentință de trei ani în închisoare pentru fondatorul Binance, cea mai mare companie de schimb de criptoactive din lume. Recomandarea...
#brd, #profit , #stiri BRD