Business24
Economie  Afaceri  Bani  IT  Life 
Bursa > Actiuni
A   A   A

Jumatate din actiunile Argus au fost transferate pentru aproape 39,8 milioane lei

Jumatate din actiunile Argus au fost transferate pentru aproape 39,8 milioane lei
Pachete de actiuni reprezentand 46,38% din titlurile producatorului de ulei vegetal Argus Constanta (UARG) au fost transferate la bursa, intr-un minut, pentru aproape 9 milioane euro.
Jumatate din actiuni au fost cumparate de SIF Oltenia (SIF5).

La cateva minute dupa realizarea tranzactiilor, SIF Oltenia a anuntat ca a cumparat 23,76% din actiunile Argus, pentru 20,4 milioane lei (aproape 4,6 milioane euro), ajungand astfel sa detina sa detina 55,7% din actiunile Argus.

Pachetele, reprezentand cumulat 46,38% din actiunile Argus, au fost vandute, cel mai probabil, de firmele si persoanele care actionau concertat cu omul de afaceri Catalin Chelu, avand in vedere ca volumul de titluri cedat este apropiat de participatia indirecta a lui Chelu in momentul in care a preluat controlul companiei, in septembrie 2011.

In septembrie 2011, Chelu a preluat controlul Argus, intr-o AGA la care reprezentantii mai multor investitori, printre care SIF Oltenia, fondul de investitii Business Capital for Romania-Opportunity si SIF Banat-Crisana, nu au participat pentru ca nu au avut acces in incinta fabricii.

Daua luni mai tarziu, actionarii coalizati in jurul SIF Oltenia au reusit sa preia controlul Consiliului de Administratie al Argus, iar la solicitarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), noii sefi au intocmit mai multe raporate in care au prezentat situatia companiei.

Raportul final a fost publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti la inceputul lunii mai a anului curent, iar Autoritatea de Supraveghere Financiara a transmis, marti, Bursei sa reintroduca la tranzactionare actiunile Argus. ASF a preluat atributiile CNVM la finele lunii aprilie.

Actiunile Argus au intrat miercuri la tranzactionare pe piata Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Ele au fost transferate la pretul de 2,4 lei/actiune, cu 30,43% sub ultima cotatie de joi.

Calculata la acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 85,8 milioane lei (19,2 milioane euro).
Facebook ShareTweet
 Vineri, 14 Iunie 2013, ora 17:00

 Articol citit de 1424 ori

Versiuni: mobil  /  Web
Contact  |  Ajutor
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor