Pretul petrolului va stagna in acest an

Luni, 24 Ianuarie 2011, ora 14:43
1674 citiri
Pretul petrolului va stagna in acest an

Pretul petrolului se va mentine in acest an la nivelul din 2010, iar membrii Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) ar putea majora productia pentru a raspunde unei cresteri a cererii stimulate de revenirea economiei globale, potrivit ministrului Petrolului din Arabia Saudita, anunta Mediafax.

Cererea de titei va creste cu 2% in 2011, la nivel mondial, a estimat ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Naimi, citat de AFP.

Arabia Saudita este cel mai mare exportator de petrol din lume.

al-Naimi s-a aratat, totodata, foarte increzator in evolutia economiei globale si optimist in legatura cu stabilitatea preturilor si a pietei.

"Piata va cunoaste un echilibru intre oferta si cerere in acest an. Ma astept ca preturile sa ramana la nivelul de anul trecut. Este clar ca lumea a iesit din criza financiara si, potrivit previziunilor, economia mondiala va avansa cu aproximativ 4%. Prin urmare, cererea pentru petrol va creste", a afirmat oficialul saudit.

El apreciaza, de asemenea, ca statele care nu sunt membre ale OPEC vor continua sa majoreze productia in acest an, insa in ritmuri mai lente decat in 2010.

"Aceasta va da tarilor OPEC posibilitatea de a creste livrarile, pentru a face fata cererii mondiale in crestere", a adaugat al-Naimi, precizand ca in 2011 cererea va fi sustinuta in principal de Asia, Orientul Mijlociu si America de Sud.

OPEC acopera 40% din productia mondiala de titei, livrarile echivaland cu aproximativ 24,84 de milioane de barili pe zi.

"Acest an ar putea reprezenta un punct de cotitura, in conditiile in care cererea de pe pietele emergente si ale statelor in curs de dezvoltare ar putea atinge nivelul din tarile industrializate si chiar depasi in 2013", a mentionat al-Naimi.

Cotatiile petrolului au urcat cu 25% din luna septembrie, dupa un an stabil.

Pretul petrolului Brent cu livrare in luna martie, tranzactionat pe bursa de la Londra, a crescut cu 7 centi, la 97,67 de dolari pe baril, pana la ora 10:15 GMT.

Cotatia a atins 99,2 dolari pe baril in 14 ianuarie, cel mai ridicat nivel dupa octombrie 2008.

Pretul petrolului destinat pietei din SUA a coborat cu 41 de centi, la 88,7 dolari pe baril.

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
#pret, #petrol, #economie globala, #cerere , #Cotatii