Protestele de la Rosia Montana scad actiunile Gabriel Resources

Miercuri, 04 Septembrie 2013, ora 10:14
1725 citiri
Protestele de la Rosia Montana scad actiunile Gabriel Resources

Actiunile Gabriel Resources au scazut marti cu pana la 17% la bursa din Toronto, cel mai mult din ultimele patru luni, in urma protestelor din Romania fata de proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana.

La ora 9:57 a.m., ora din Toronto, titlurile Gabriel Resources erau in declin cu 11%, dupa ce au scazut cu pana la 17%, cel mai mult dupa 15 aprilie, relateaza Bloomberg.

Actiunile companiei au crescut cu 2,41% martea trecuta, ziua in care Guvernul a aprobat proiectul de lege care permite exploatarea la Rosia Montana, pentru ca miercuri sa scada cu 1,76%, potrivit datelor bursei din Toronto.

Joi, actiunile Gabriel Resources au urcat cu 2,4%, iar vineri au inchis in coborare cu 0,58%. Bursa din Toronto a fost inchisa luni.

Circa 1.000 de oameni au protestat luni seara la Bucuresti, contestand planul Gabriel Resources de a folosi cianura pentru extragerea aurului. Demonstratia a avut loc dupa ce Guvernul a anuntat saptamana trecuta un proiect de lege care ar permite inceperea activitatilor la Rosia Montana si care prevede majorarea participatiei statului la acest proiect.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca ar putea cere organizarea unui referendum, anul viitor, referitor la proiectul de la Rosia Montana, care potrivit Gabriel Resources ar fi cea mai mare exploatare a aurului din Europa.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#proteste Rosia Montana, #actiuni Gabriel Resources, #actiuni scadere Gabriel Resources , #Actiuni