Tranzactiile slabe au taiat la jumatate profitul Bursei

Luni, 11 Februarie 2013, ora 12:46
1370 citiri
Tranzactiile slabe au taiat la jumatate profitul Bursei

Profitul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut aproape la jumatate anul trecut, iar afacerile au coborat cu 20%, in principal din cauza reducerii tranzactiilor realizate de investitori.

In precedentul exercitiu financiar, Bursa a consemnat un profit net de aproape 17 milioane lei si o cifra de afaceri de 21,7 milioane lei, arata Mediafax.

Desi valoarea tranzactiilor pe piata de actiuni a scazut cu circa 30%, veniturile din tranzactionare ale BVB au coborat mai lent, respectiv cu 20,7%, la 14,1 milioane lei, fata de aproape 18 milioane lei in anul 2011.

Aceasta evolutie s-a datorat cresterilor inregistrate de alte segmente ale pietei , precum oferte publice, produse structurate, dar si masurilor luate de Bursa in plan operational pentru stimularea activitatii market makerilor, extinderea sistemului de conturi globale si a mecanismului fara prevalidare pe intreaga piata reglementata la vedere si atragerea de noi instrumente financiare, potrivit BVB.

In acelasi timp, cheltuielile de exploatare, desi preponderent fixe, au scazut cu 12,1%, la 13,5 milioane lei, prin inregistrarea unor cheltuieli mai mici aferente salariilor, care s-au redus cu 6%, la 5,2 milioane lei, in timp ce cheltuielile cu asigurarile si protectia sociala au crescut din cauza contributiilor sociale aferente indemnizatiilor achitate pentru restructurarea Consiliului de Administratie.

Profitul din activitatea financiara inregistrat anul trecut a depasit usor 6 milioane lei, suma cu peste 50% sub cea din 2011, cand Bursa a incasat dividende de 8,2 milioane lei de la Depozitarul Central. Suma de la Depozitarul Central a inclus un dividend exceptional aferent anului 2007 si un dividend aferent unui an 2010 cu rezultate bune influentate de transferurile cu actiunile Fondului Proprietatea.

Veniturile totale al BVB au scazut anul trecut cu 31%, la 25,5 milioane lei (5,7 milioane euro), iar cheltuielile au coborat cu aproape 16%, la 15,4 milioane lei (3,4 milioane euro).

#bursa valori bucuresti, #profit bvb, #actiuni bvb , #Piata de capital