Carte de business: De la idee la bani

Sambata, 06 Iulie 2013, ora 00:00
3107 citiri
Carte de business: De la idee la bani
Foto: muypymes.com

Bogatia incepe cu o idee, insa partea cea mai dificila nu este neaparat aceea in care iti gasesti inspiratia, ci etapa de tranzitie de la stadiul in care esti "omul cu ideea" la "omul cu banii".

Business24 iti recomanda in acest weekend "De la idee la bani" de Napoleon Hill, una din cele mai bine vandute carti din toate timpurile, o lectura motivationala care i-a ajutat pe oameni precum Henry Ford, John D. Rockefeller sau Theodore Roosevelt sa cunoasca succesul.

Cartea propune 13 pasi simpli pe care sa-i urmezi in calea catre imbogatire, dar te invata si cum sa-ti cultivi o constiinta a banilor si o filosofie proprie despre ceea ce inseamna succesul.

Desi a fost publicata prima data in martie 1937, cartea are greutate si in acest moment, cand numarul de exemplare vandute a ajuns la 30 de milioane.

Cartea te invata, dincolo de dezvoltarea financiara, lectii extrem de utile si in alte momente ale vietii.

"Exista o mare diferenta intre a-ti dori un lucru si a fi pregatit sa-l primesti. Nimeni nu este pregatit pentru ceva decat in momentul in care crede ca poate obtine acel ceva.

Starea ta de spirit trebuie sa fie dominata de incredere, nu doar de speranta sau de vointa. O minte deschisa este esentiala pentru dobandirea increderii. Mintile inchistate nu inspira convingere, curaj sau incredere", spune autorul, in cartea sa.

Bogatia incepe cu o idee

Formata din capitole precum "Gandurile sunt lucruri", "Dorinta", "Credinta", "Subconstientul", cartea te indeamna sa actionezi pe loc, atunci cand ai o idee, sa nu gasesti scuze pentru a amana decizia unei investitii sau orice altceva ar presupune ideea ta.

In plus, autorul iti explica de ce starea ta de spirit iti influenteaza succesul sau, dimpotriva, esecul in afaceri.

Daca iti pierzi curajul, esti trist si nu ai incredere in propriile forte, nimic nu se va schimba, spune el.

Daca te concentrezi si provoci singur o schimbare in mentalitatea ta, abia atunci vei primi ceea ce cauti. El sustine ca realitatea este in permanenta schimbare si traseul tau profesional sau personal depinde in totalitate de tine.

Cartea "De la idee la bani", de Napoleon Hill, a fost publicata in limba romana la Curtea Veche Publishing in 2011 si acum poate fi comandata online de pe site-ul Elefant.ro, in varianta "Editia a II-a", publicata in martie 2013.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#carte business, #de la idee la bani, #carte idei bani , #Carte business