Descopera arta de a face complimente reusite

Sambata, 20 Aprilie 2013, ora 00:00
4189 citiri
Descopera arta de a face complimente reusite
Foto: business-spotlight.de

A face complimente este o arta, mai ales daca esti mereu in calatorii si colaborezi cu straini. Un compliment te poate ajuta sa iesi cat mai elegant dintr-o situatie jenanta, insa o vorba frumoasa (aparent), dar spusa intr-un loc nepotrivit, poate insemna un esec pentru relatiile tale profesionale si nu numai.

Business24 iti recomanda in acest weekend cartea "Complimente. Mic tratat de intrebuintare a complimentelor" scrisa de autoarea contemporana Gloria Beck.

"Un tratat de utilizare a complimentelor este necesar deoarece forma in care acestea circula in zilele noastre este un vlastar lipsit de vlaga al celei care ar putea fi: o tehnica a cuvintelor frumoase, cu ajutorul careia ar putea fi dirijate emotiile celorlalti intr-o masura aproape imposibil de realizat prin alte mijloace.

In plus, complimentul este un ticalos discret: aproape nimeni nu observa ca este influentat, cand ii este soptit la ureche un cuvant de lauda (aparent) onest. Dar mestesugul complimentelor este si periculos: cine nu-l stapaneste este demascat imediat", isi descrie autoarea aceasta lucrare, inspirata de expresia "Un compliment bun ma poate tine in viata timp de doua luni", a lui Mark Twain.

Din aceasta carte vei afla ce inseamna, mai exact, un compliment bun, care este istoria complimentelor, dar si care este specificitatea lor in diferite zone geografice din intreaga lume.

In primul rand, trebuie sa tii cont de distanta personala apreciata intr-o cultura, atunci cand faci compliment.

Dincolo de acest lucru, ar fi bine sa stii ca in Rusia, spre exemplu, oamenii prefera un compliment legat de calitatile lor sufletesti, in timp ce in Italia sau Franta, sunt foarte apreciate complimentele legate de aspectul fizic.

In schimb germanii, popor din care si autoarea face parte, prefera sa fie complimentati pentru performantele lor.

Trecand la culturile in care conversatiile sunt mai rezervate, Gloria Beck vorbeste despre tacerea admirativa, apreciata foarte mult in tari precum Japonia sau China.

La musulmani, de asemenea, nu este o idee buna sa lauzi o femeie pentru frumusetea ei.

In ceea ce priveste popoarele american si britanic, trebuie sa fii foarte atent, spune autoarea, pentru ca regulile privint complimentele sunt total diferite.

O alta diferenta pe care o puncteaza Gloria Beck este cea dintre complimentele adresate de barbati intre ei si complimentele adresate de catre femei barbatilor.

Desigur, autoarea merge putin mai departe si exemplifica modul in care poate fi magulit un barbat cu un simplu zambet sau cum se lasa manipulat odata ce s-au activat "senzorii" de competitivitate si orgoliu.

Daca vrei sa aprofundezi acest subiect, poti cumpara cartea tradusa in limba romana de Roxana Vidican de la editura Nemira.

#cum sa faci complimente, #arta cumplimente, #ghid complimente , #Carte business