Primele dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, publicate de Administrația Fondului pentru Mediu

Marti, 30 Ianuarie 2024, ora 15:13
0 citiri
Primele dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, publicate de Administrația Fondului pentru Mediu
Peste 9.500 de dosare au fost admise în programul Casa Verde Foto: CC0 Creative Commons

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, marţi, lista cu primele peste 9.500 de dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. Restul dosarelor eligibile vor fi discutate după aprobarea bugetului AFM.

”Cu mare bucurie vă informez că astăzi am aprobat în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare primii 9.566 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023.

Aceştia au primit aprobarea de a începe instalarea panourilor fotovoltaice în ordinea înscrierii în program, contribuind astfel la reducerea costurilor facturii de energie electrică”, a declarat, marţi, preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, citat într-un comunicat de presă.

Acesta a precizat că ar fi dorit aprobarea tuturor dosarelor.

”Mi-aş fi dorit să putem aproba astăzi toţi beneficiarii declaraţi eligibili de către instalatori, însă, după cum ştiţi, până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2024 de către Guvernul României, instituţia operează doar cu 1/12 din bugetul anului precedent şi acesta este numărul maxim de beneficiari pe care i-am putut aproba în acest moment, urmând ca după aprobarea acestuia, să publicăm şi restul solicitanţilor acceptaţi în program”, a mai declarat preşedintele AFM.

AFM transmite că durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data publicării listei.

Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secţiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023.

...citeste mai departe despre "Primele dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, publicate de Administrația Fondului pentru Mediu" pe Ziare.com

#Casa Verde Fotovoltaice, #Casa Verde, #mediu, #dosare , #Stiri Sanatate