Balcon deschis versus balcon închis. Top 3 beneficii şi neajunsuri majore care contribuie în luare deciziei finale

Luni, 18 Iulie 2022, ora 00:34
493 citiri
Balcon deschis versus balcon închis. Top 3 beneficii şi neajunsuri majore care contribuie în luare deciziei finale
"Existenţa unui balcon oferă acces la aer liber" FOTO Pixabay.com

Balconul unui apartament reprezintă acel spaţiu care parcă îţi vine ca un surplus şi pe care, desigur, îl poţi adapta în funcţie de nevoile pe care le ai la momentul respectiv.

Mai mult, necesitatea si utilitatea unui balcon le-ai inteles în profunzime începând cu pandemia de coronavirus. Cu această ocazie, n-ai mai vrea să-l foloseşti exclusiv pe post de uscător de rufe sau loc pentru depozitare.

Potrivit unei analize recente, realizată de specialiştii imobiliari de la storia.ro, aflăm care sunt avantajele si dezavantajele unui balcon închis si ale celui deschis, care sunt principalele beneficii ale unui apartament cu balcon şi de ce este indicat să te orientezi către o astfel de locuinţă.

De ce este indicat să alegi un apartament cu balcon

balconul extinde spațiul apartamentului – fie că vine în continuarea livingului sau a bucătăriei, balconul reprezintă un adaos de câțiva metri pătrați. Aici îți poți depozita lucruri, poți pune haine la uscat, îți poți amenaja o mică grădină sau îți poți crea un colț de odihnă. Nu toată lumea își permite un apartament mai mare, deci spațiul în plus este binevenit;balconul îți oferă acces la aer liber, iar în funcție de locația apartamentului, poți avea priveliște spre un parc. De asemenea, îți poți crea o grădină pentru balcon, astfel că timpul petrecut acolo te va ajuta să îți reîncarci bateriile;balconul te poate ajuta să socializezi – dacă livingul sau bucătăria sunt deja aglomerate, poți amenaja balconul cu o măsuță și câteva scaune, pentru a petrece timpul cu partenerul sau cu prietenii;balconul poate fi locul perfect pentru cină – mai ales vara, puține lucruri sunt mai plăcute decât să servești un pahar cu vin roșu sau o felie de pepene pe balcon, la aer curat;balconul poate fi locul în care te relaxezi/citești – dacă spațiul îți permite, poți amenaja chiar și un loc pentru hamac; astfel, ori de câte ori vii în balcon, te simți ca în vacanță;balconul poate fi folosit pentru depozitare – hainele, bicicleta, trusa de scule sau alte lucruri utile, dar care ar aglomera camerele, pot fi depozitate în balcon;balconul poate fi alegerea ideală pentru a admira răsăritul/apusul.

Top 3 avantaje ale unui balcon deschis

apartamentele cu balcon deschis sunt mai ieftine decât cele cu balconul închis;balconul deschis oferă lumină naturală, iar aceasta ajunge în cameră;aerul circulă lib ...citeste mai departe despre "Balcon deschis versus balcon închis. Top 3 beneficii şi neajunsuri majore care contribuie în luare deciziei finale" pe Ziare.com

Prețul piperat al unei chirii într-un apartament ”de lux” cu terasa năpădită de buruieni. Ofertă ”à la Cluj”
Prețul piperat al unei chirii într-un apartament ”de lux” cu terasa năpădită de buruieni. Ofertă ”à la Cluj”
Un apartament din Cluj, scos la închiriat în categoria ”lux”, este promovat de proprietari în ciuda unor aspecte ce denotă neglijență crasă. O agenție a postat un anunț cu un...
Google Maps vrea să îi convingă pe șoferi să nu mai folosească atât de mult mașina. Noile funcții adăugate
Google Maps vrea să îi convingă pe șoferi să nu mai folosească atât de mult mașina. Noile funcții adăugate
Google Maps introduce o nouă funcționalitate menită să încurajeze utilizatorii să opteze pentru alternative mai ecologice la călătoriile cu automobilul, cum ar fi transportul în comun sau...
#balcon, #apartament, #vant, #lectura, #trafic, #coronavirus, #gradina, #storia ro, #Cina, #scump , #Stiri Casa