Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat luni, 26 februarie, că programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional.
Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi
În timp ce creditele sunt din ce în ce mai greu de obținut și de rambursat, din cauza dobânzilor mari, iar avertismentele cu privire la gradul crescut de volatilitate sunt tot mai dese,
Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România prezintă un risc major de insolvenţă, pe fondul accentuării provocărilor generate de scăderea vânzărilor din imobiliare şi a creşterii
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele,
Dobanda anuala efectiva (DAE) este metoda prin care stim cat costa un credit exprimat in procente - mai jos va vom explica mai exact cum. Este un mod de calculare impus in Uniunea Europeana, dar si
In fata furtunii economice de proportii care se prolifereaza la orizont, Romania se afla precum un avion cu rezervorul gol, pregatit pentru o aterizare fortata. Vor supravietui pasagerii (romanii si
Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR) solicita masuri mai ferme si de amploare pentru depasirea perioadei dificile in care se afla Romania, in contextul pandemiei.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anuntat miercuri un moratoriu general privind rambursarea creditelor pentru toate companiile si debitorii privati pana la finele anului, in ideea de a limita
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunta ca Guvernul va sprijini financiar firmele care isi schimba linia de productie si vor face materiale sanitare.
Daca Uniunea Europeana (UE) va lasa Italia sa se prabuseasca, Europa nu-si va mai reveni, a atentionat vineri ministrul francez de Finante Bruno Le Maire, indemnand statele membre sa se uneasca
Toate studiile publicate in ultima vreme sugereaza ca pandemia COVID-19 va aduce recesiune economica si, din pacate, primele efecte se vad deja: companiile incep sa aiba dificultati in executarea
Statele afectate de pandemia de COVID-19 arunca in lupta un arsenal de masuri fara precedent, pentru a diminua efectele inca greu de cuantificat atat la nivelul populatiei cat, mai ales, in economia
Posturile vacante din sectorul bugetar vor fi ocupate conform principiului "unu la trei", respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat, potrivit proiectului de ordonanta pentru
ROBOR era un indice corelat cu creditarea pe termen mediu, ca o dulceata dintr-un singur fruct, in timp ce noul indice IRCC este un fel de marmelada dintr-un amestec necunoscut de fructe, un indice
Consiliul Concurentei s-a consultat cu Comisia Europeana inainte de a finaliza investigatia privind un posibil cartel intre banci pentru manipularea ROBOR, insa nu au existat dovezi care sa indice o
Taxa pe activele financiare nete ale bancilor va fi o taxa anuala platita semestrial, iar in 2019 primul termen de plata este 25 august, a anuntat vineri ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, la
Institutiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, aceasta urmand sa fie de 0,4% pe an pentru institutiile cu o cota de piata mai mare sau egala cu 1% si de 0,2% pe an
Darius Valcov, consilier al premierului Viorica Dancila, spune ca guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, trebuie sa lase "pe altii mai tineri" in locul sau.
Desi avea posibilitatea sa plateasca inca de la inceput constructia Autostrazii Unirii cu bani europeni, statul roman a preferat sa ignore posibilitatea si sa subfinanteze proiectul.
Introducerea unei taxe pe active financiare, in realitate o taxa pe credite, ar restrictiona fara indoiala in mod drastic capacitatea sectorului bancar de a-si exercita in continuare rolul
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, transmite, in contextul protestelor Sanitas din fata Palatului Victoria, ca nu s-a putut ajunge la o solutie cu sindicatele in ceea ce priveste regulamentul de
Sistemul de credite sociale pe care China intentioneaza sa il implementeze integral pana in 2020, bazat inclusiv pe evaluari ale modului in care cetatenii isi traiesc viata, incepe sa prinda contur.
Serviciile de car sharing ar reduce traficul din Capitala si din marile orase ale Romaniei cu 25%. Conditia ar fi includerea acestui tip de servicii, de catre autoritatile locale, in strategii
Social-democratul Paul Stanescu, propus pentru functiile de vicepremier si ministru al Dezvoltarii, a precizat luni, la comisiile de specialitate din Parlament, ca in opinia sa un functionar public
Un numar de 22 de ministere vor primi bani in plus in bugetul anului 2018, in timp ce alte cinci vor avea fondurile diminuate, se arata in sinteza proiectului de buget pentru anul viitor, realizata
Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta, care prevede constituirea fondului presedintelui Romaniei, a fondului presedintelui Senatului, a fondului presedintelui Camerei Deputatilor si a fondul
Nu e nevoie sa rasfoim prea mult in istorie pentru a vedea ce daune poate face balonul de sapun creat de cresterea exagerata a pretului activelor. Intrebarea este, totusi, cum poate fi prevenita o
Finantarea externa de la bancile-mama a scazut in Romania cu aproximativ 35% fata de momentul de inceput al crizei, circa jumatate din aceasta reducere avand loc in anul 2013, afirma guvernatorul BNR