De la visul unui băiat la o companie listată la bursă, recunoscută la nivel global și un suporter al manifestărilor urbane de prestigiu sau de nișă. Când Peter Hajduček avea doar 11 ani,
TAW Energy, compania lider în domeniul panourilor fotovoltaice, își consolidează angajamentul de a oferi soluții energetice sustenabile la prețuri accesibile pentru clienții săi.
Remus Florian conduce afacerea Oriflame in Romania de la inceputul anului 2018 in functia de Director General, insa cariera in cadrul companiei si-a inceput-o in anul 2011, cand s-a alaturat echipei
Istoria pungilor biodegradabile este una simpla, dar esentiala. Incepand cu anul 2019 a fost interzisa comercializarea pungilor de plastic, deoarece poluarea mediului a luat o amploare ingrijoratoare
Imperiul Roman a fascinat lumea timp de secole intregi, prin povestile sale de ambitie politica si prin victoriile militare. Romanii erau cunoscuti pentru eficienta lor si gestionarea abila a
Pandemia de coronavirus a pus la grea incercare companiile, nu doar din punct de vedere al gestionarii activitatii, ci si din perspectiva relatiilor interumane de la locul de munca si a noilor
Promovarea Romaniei la statutul de Piata Emergenta de catre Agentia FTSE Russell ar putea duce la cresterea pretului actiunilor si a valorilor de tranzactionare, a declarat vineri, pentru AGERPRES,
Radu Gratian Ghetea, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati bancheri romani, se va alatura Libra Internet Bank, in urmatoarea perioada, ca membru al Consiliului de Administratie al bancii.
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si-a aratat sustinerea pentru britanicii care vor ca Brexit-ul sa fie anulat si sa ramana in Uniunea Europeana.
Intr-un moment in care nici macar Google nu era cunoscut pe piata romaneasca, un tanar a decis ca vrea sa faca marketing la nivel inalt, pe cont propriu. Si-a deschis o agentie impreuna cu un coleg
Astazi, 15 martie, intreaga lume celebreaza Ziua Mondiala a Somnului. Aceasta zi a fost initiata de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru a trage un semnal de alarma in ceea ce priveste
Oamenii toxici apar in aproape orice mediu iar la job, cu cat functia lor este mai inalta, cu atat echipa are mai mult de suferit. Marile companii au realizat amploarea acestui fenomen si au inceput
A lucra cu ceilalti inseamna a coabita, cel putin 8 ore pe zi, cu niste oameni care ne sunt mai mult sau mai putin impusi. Desi, deseori, creezi relatii de prietenie cu colegii tai, ai intalnit, cu
Lipsa fortei de munca este o problema majora care se accentueaza in Romania, de la an la an, insa, intamplator sau nu, totul se petrece intr-un moment revolutionar pe piata muncii.
Rusia nu genereaza problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana, asa cum speculeaza unii, ci doar "pune cuie in ranile deja create, le infecteaza, le adanceste", pentru ca are un plan: "sa nu
Inceputul de an pentru unii dintre noi este mai greoi. Cauzele pot fi multiple: mancarea din timpul sarbatorilor care ne face mintea si corpul sa functioneeze mai lent; nostalgia vacantei care tocmai
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Dupa Bucuresti si Cluj, Iasiul trage tare sa devina un hub important IT&C, iar antreprenori precum Costi Teleman, fondatorul IntelligentBee, pun umarul serios la treaba in acest sens.
Ewald Raben este un antreprenor nascut in Olanda, care a facut pionierat in transporturi, la 22 de ani. Dupa 1989, el pornea cu planuri mari in Polonia pentru a deschide o filiala a companiei
Inteligenta artificiala si automatizarea vor schimba radical lumea, insa daca vrem ca societatea sa beneficieze de pe urma acestor schimbari, trebuie sa ne pregatim in mod corespunzator, sustine
Lupta apriga dintre Victor Ponta si Liviu Dragnea este un spectacol pe care, daca ai apetit pentru filme cu baieti de dupa blocuri, il poti urmari relaxat cu un castron de pop-corn in brate, pe post
Dimineata zilei de marti nu a fost una prea fericita pentru Vladimir Putin. Planul sau secret nu si-a atins scopul. A fost blocat cu putin timp inainte de a fi pus in aplicare.
Un element care a devenit indispensabil, mai ales pentru cei care detin o afacere ce implica transportul de marfuri, pentru spitale sau pentru diverse institutii il reprezinta roata. Aceasta este
Noi insine ne punem bete-n roate si tocmai de aceea nu ajungem la adevaratul nostru potential. Insa ne putem reprograma modul de gandire pentru ca sa avem succes chiar si in afaceri.
Daniel Boaje a facut parte din echipa care, in urma cu 20 de ani, aducea in Romania hamburgerii americani si cartofii prajiti cunoscuti in toata lumea. Pe 16 iunie 1995, a pus bazele McDonald's