Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
USR-PLUS a prezentat, joi, programul electoral pentru Parlamentul European. Printre promisiunile aliantei se afla crearea unui MCV European aplicabil, aderarea Romaniei la Schengen, dar si modificari
Executia bugetara pentru luna ianuarie arata "efectele nefaste ale balbelor coalitiei PSD-ALDE" din domeniul fiscal asupra veniturilor, potrivit unei analize publicate pe site-ul Platformei Romania
In Romania nu au intrat mai multi bani din fondurile europene comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Nici nu poate fi vorba despre o crestere de 899%, asa cum sustine Liviu Dragnea, spune un
Ministerul Agriculturii transmite Parlamentului, ca raspuns la intrebarea unui senator PSD, ca in Romania, in cursul anului 2016, un numar de 155 de cetateni straini care detin terenuri agricole au
Oficiali ai Comisiei Europene care veneau in Romania plecau "cu ladite de fructe si legume, incantati de gustul produselor", iar acum s-a ajuns ca Romania sa importe astfel de alimente, declara
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (foto dreapta), ii da o serie de replici taioase fostului premier PSD Victor Ponta dupa ce acesta a lansat o serie de atacuri la adresa Guvernului
Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri seara, la Antena 3, ca suma pe care Romania o va pierde din fondurile europene alocate de UE pe exercitiul financiar 2007-2013 pe fonduri structurale
Relansarea pomiculturii a devenit o prioritate pentru fermierii si specialistii din Arges, dar si pentru autoritatile judetene, odata cu introducerea unui subcapitol dedicat cresterii
O delegatia a Ministerului Agriculturii face "cartile" la Bruxelles pentru fermierii romani, unde au loc ultimele negocieri legate de Politica Agricola Comuna (PAC) 2014-2020. Pe lista subiectelor
Un oras peste care timpul sii "occidentalismul" par sa nu fi trecut. Asa putea fi descris in urma cu doi ani Corabia, o urbe cu 20.000 de suflete de pe malul stang al Dunarii, in sudul judetului Olt.
Romania are de castigat, din punct de vedere bugetar, de pe urma noii reforme PAC (Politica Agricola Comuna), sustine comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos.
Fermierii romani vor fi reprezentati la Bruxelles de Federatia Nationala Pro Agro, o asociatie aspru contestata de ceilalti jucatori din piata pentru legatura cu secretarul de stat Daniel Botanoiu,
Romania va beneficia si in perioada 2014-2020 de subventii pe suprafata, iar autoritatile au posibilitatea de a orienta finantarea europeana acolo unde este nevoie de fonduri sau de acorda ajutoare
Ministerul Agriculturii nu va transfera 25% din fonduri intre pilonul I (platile directe) si pilonul II (dezvoltare rurala) pentru ca Romania are nevoie de finantare pentru dezvoltarea rurala.
Comisia Europeana pentru Agricultura a atentionat Guvernul Romaniei ca nu este legal sa conditioneze ca criteriu de eligibilitate acordarea subventiilor europene pentru agricultori pe o procedura
Romania este singurul stat din Uniunea Europeana care nu are organizatii agricole nationale reprezentate in confederatiile europene. Contractati de Business24, reprezentantii asociatiilor de
Prima varianta a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 ar trebui sa fie gata pana in luna septembrie, desi inca nu a fost finalizata licitatia pentru desemnarea consultantului
O eventuala reducere a bugetului UE pentru perioada 2014-2020 nu va afecta agricultura din Romania, a declarat, marti, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Regionale, Daniel Constantin.
Guvernul vrea sa acceseze fonduri europene pentru Delta Dunarii si sa infiinteze o autoritate de control unificata si eficienta in regiune, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Dacian Ciolos, comisarul european pentru Agricultura, a declarat ca reforma Politicii Agricole Comune vizeaza masuri diferite pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, ceea ce ar putea genera
Comisia Europeana ar putea aproba finantarea unui program de investitii dedicat infrastructurii de irigatii si sursei de apa, masura confirmata, zilele acestea, de comisarul european Dacian Ciolos, a
Romania trebuie sa cheltuiasca in anul 2012 aproape sase miliarde de euro din fonduri europene, din care 2,5 miliarde de euro sunt numai pe agricultura, a declarat, marti, noul ministru al
Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, sustine ca important este rezultatul obtinut in agricultura din Romania prin utilizarea fondurilor europene, "care nu sunt
Romania va trebui sa fie in perioada urmatoare mai activa in ceea ce priveste dezbaterile pe marginea Politicii Agricole Comune, a declarat comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala,
Comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos, a apreciat joi la Guvern ca in acest an Romania nu risca dezangajari ale fondurilor europene in acest domeniu, dar trebuie mentinut ritmul
Primul-ministru Emil Boc a avut joi o intrevedere cu Dacian Ciolos, comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, iar discutiile au vizat reforma Politicii Agricole Comune (PAC), in
Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, a declarat vineri ca fermele mici vor putea primi dupa 2014 o plata fixa anuala intre 500 si 1.000 de euro printr-un sistem
Comisia Europeana a prezentat miercuri un proiect de reforma a politicii agricole comune (PAC) pentru perioada de dupa 2013, ce are in centru o reorientare si o reechilibrare a modului de acordare
Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regionala, va efectua vineri o vizita oficiala in Romania, fiind al patrulea comisar de la Bruxelles care vine in tara noastra saptamana aceasta,