Cu toate că producția internă de petrol a României este în scădere, țara noastră pare să joace un rol-cheie pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Clasându-se între primii trei
Comisarul european Margrethe Vestager a anuntat ca Executivul comunitar a deschis o noua investigatie asupra subventiilor de care au beneficiat producatorii chinezi de turbine eoliene, care sunt
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o serie
Statisticile oficiale arată că România are una dintre cele mai semnificative diaspore din UE, raportat la populația rezidentă a țării. Pentru fiecare patru persoane care locuiesc în România,
Ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE au ajuns miercuri la un acord de prelungire cu un an a scutirii de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina.
Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât în privința cantității de deșeuri municipale generate pentru o personă, cât și a cantității de astfel de deșeuri reciclate.
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
Începutul anului 2024 a marcat o serie de proteste prelungite în mai multe țări europene care par să fi depășit cu mult amploarea mitigurilor din România.
Modificările recente ale sistemului fiscal din România, inclusiv schimbările privind TVA, accizele și taxa pe adaosul de zahăr, precum și legislația legată de limitarea adaosului comercial,
Pachetul de măsuri fiscale este o veste foarte proastă pentru investitori şi vedem o scădere drastică a încrederii într-o perioadă foarte scurtă de doar câteva luni, susţine Daniel Anghel,
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental înființat cu scopul identificării şi aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea
România are şansa de a deveni un hub important la Marea Neagră pentru produsele agricole, dacă ţinem cont de faptul că, în momentul de faţă, Portul Constanţa a preluat activitatea cargo a
Într-un an marcat de creșteri ale prețurilor la materii prime, reduceri ale beneficiilor pentru angajații din domeniu și creșteri globale ale taxelor și impozitelor, o problemă care se
Continuam povestea scandaloasa a depozitelor de deseuri industriale periculoase care au facut ca Romania sa detina tristul record de cea mai poluata tara din UE. (citeste prima parte aici)
Al doilea an de pandemie a adus pentru Visma Software Romania crestere, dezvoltare si adaptare. In 2021, compania nordica a continuat planurile de expansiune cu o echipa mai mare, achizitionarea mai
Reprezentanti ai industriei IT, retail online, avocatura si consultanta fiscala din Romania, Italia si Ungaria discuta despre solutiile de supravietuire a companiilor in "noua normalitate"
Aproape jumatate dintre multinationalele si firmele americane din Romania au in plan concedieri in acest an, in timp ce doar una din 12 se gandeste la angajari suplimentare, se arata intr-un sondaj
Prima consultare cu reprezentantii Guvernului pe marginea setului de masuri rezultate din cercetarea initiata de Ingenius Hub, in cadrul campaniei "Construim impreuna #ViataDupaCOVID19", a avut loc
Revenirea economica dupa perioada de shut-down generata de starea de urgenta va sta exclusiv in sarcina mediului de afaceri care trebuie sa gaseasca solutii pentru repornirea business-ului. 78%
Pandemia Covid-19 va determina o contractie economica, probabil cea mai mare dupa Marea Depresiune din 1929, iar recuperarea va fi decisa de durata acestei perioade de blocaj, sustine Dmitry Pankin,
Companiile din Uniunea Europeana, inclusiv Romania, vor putea aplica un regim tarifar preferential in comertul bilateral cu inca cinci tari in viitorul apropiat.
Polonia ocupa prima pozitie in comertul intra-comunitar al Romaniei cu oua, din punct de vedere cantitativ, cu o cantitate de 3.899,16 tone in primele noua luni din 2019, dar se afla pe locul doi din