Preţurile petrolului au urcat cu 1 vineri, în timp ce unele petroliere au deviat cursul de la Marea Roşie în urma loviturilor aeriene şi maritime din timpul nopţii ale Statelor Unite şi Marii
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
În timp ce președintele SUA, Joe Biden, ia în considerare o vizită în Israel ca parte a unei ample inițiative diplomatice globale menite să prevină extinderea războiului în regiunea mai
Cotatia petrolului si-a continuat luni scaderea, atingand cel mai redus nivel din 2002, dupa ce masurile adoptate pentru stoparea raspandirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de
Presedintele iranian, Hassan Rohani, a justificat, luni, la Ankara, atacurile impotriva Arabiei Saudite revendicate de rebelii din Yemen, sustinand ca acestia "nu fac decat sa se apere" de
Presedintele american Donald Trump va avea intalniri bilaterale cu liderii Rusiei, Japoniei, Germaniei si Argentinei, in cadrul summit-ului G20 din Argentina, care va avea loc la finalul lunii
Ajuns la cea de-a 23-a editie, RIUF-The Romanian International University Fair revine in acest weekend, pe 6 si 7 octombrie, la Sala Palatului din Bucuresti, cu activitati noi si universitati aflate
Fondul Monetar International i-a avertizat pe liderii G20 (grupul tarilor bogate si al principalelor economii emergente) ca recenta escaladare a tensiunilor comerciale intre SUA, China si UE va
Pretul petrolului a crescut, miercuri, cu peste 2%, iar cotatia petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani si jumatate, dupa ce
Statele Unite ale Americii raman cel mai mare exportator de arme din lume, aproape jumatate dintre armele americane ajungand in Orientul Mijlociu in ultimii cinci ani. In total, 98 de state au fost
Crizele din ultimul an au adus lumea mai aproape de un "conflict semnificativ", pe fondul tensiunilor dintre tari si amplificarii tendintelor nationaliste, arata raportul Conferintei pentru
Imbunatatirea conditiilor economice, dar si presiunea tot mai mare a aliatilor din cadrul NATO ar putea sa determine mai multe tari membre sa isi majoreze alocarile pentru aparare la nivelul de 2%
Nu se intrevede nicio solutie rapida la criza din Golf care a izolat Qatarul de restul tarilor arabe din imediata vecinatate, sunt de parere o serie de analisti, a caror viziune are si aspecte sumbre.
Arabia Saudita a inchis luni birourile televiziunii qatareze Al Jazeera, la cateva ore dupa ruperea relatiilor cu Qatarul de catre regatul saudit si catre alte state arabe, potrivit agentiei oficiale
Epidemia de holera din Yemen este cea mai grava din lume, cu 5.000 de noi bolnavi zilnic si un numar total care trece de 200.000 de cazuri in doua luni, a precizat sambata Organizatia Mondiala a
Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Bahrainul si Yemenul anunta ca au intrerupt relatiile diplomatice cu Qatarul, stat pe care il acuza ca destabilizeaza intreaga regiune inarmand
Criza dintre Qatar si vecinii sai de la Golful Persic a facut obiectul unei intalniri a mai multor oficiali americani de rang inalt, fiind facute progrese, a anuntat miercuri Departamentul de Stat de
Hackeri rusi s-ar afla la originea unui atac informatic impotriva agentiei oficiale de presa a Qatarului survenit la sfarsitul lunii mai, care a reaprins tensiunile in regiune, a relatat marti seara
Noul ordin anti-imigratie semnat de Donald Trump, luni, varianta revizuita a celui emis in ianuarie, dar blocat ulterior de justitie, tinteste sase tari predominant musulmane care au ceva in comun:
Ali Abdulah Salleh, fostul presedinte al Yemenului, nu are nimic impotriva unei cooperari cu Moscova impotriva fenomenului terorist din regiunea Orientului Mijlociu, ba chiar a avansat ideea ca
Oficialii de la Riad se declara pe punctul de a rupe relatiile cu ONU, cel putin in privinta programelor de asistenta umanitara, ca urmare a introducerii Arabiei Saudite si aliatilor sai din regiune
Riscul declansarii unui conflict armat intre Rusia si Turcia de-a lungul granitei siriene devine tot mai mare, pe masura ce armatele celor doua state continua sa-si decimeze una alteia aliatii.
Tensiunile diplomatice dintre Arabia Saudita si Iran, care au inceput dupa executarea unui cleric siit in regatul saudit urmata de atacuri asupra ambasadei saudite de la Teheran, au generat
Relatiile dintre Iran si Arabia Saudita au ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 30 de ani. Tensiunile sunt in crestere accelerata dupa executia clericului saudit siit Nimr al-Nimr, incendierea