USR-PLUS a prezentat, joi, programul electoral pentru Parlamentul European. Printre promisiunile aliantei se afla crearea unui MCV European aplicabil, aderarea Romaniei la Schengen, dar si modificari
Ministerul Justitiei a pus in dezbatere publica un proiect de modificare a legii anticoruptie, pentru transpunerea unei directive europene din iulie 2017 privind combaterea fraudelor indreptate
Ministerul Justitiei reprezinta o institutie de marca a statului roman, prin autoritatea cu care este investita, iar conduita angajatilor trebuie sa fie exemplara, arata un judecator de la Tribunalul
In alegerile de duminica din Ungaria nu vor exista surprize. Viktor Orban (foto) va castiga cel de-al patrulea mandat de prim-ministru, al treilea consecutiv.
Liviu Dragnea ar trebui sa isi dea demisia, de vreme ce este acuzat de coruptie, spune europarlamentarul Ana Gomes. Aceasta este si mai transanta si adauga ca nu isi va acoperi colegii corupti, doar
Se vorbeste mult, in ultimele zile despre DNA si despre seful acestei structuri; de la vladica pana la opinca, toata lumea are o opinie despre cat de bine sau de rau ne este cu aceasta DNA.
Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justitiei, cere majoritatii guvernamentale PSD-ALDE-UDMR sa opreasca modificarile controversate la Codurile Penale, care starnesc ingrijorarea
Romanii ies sambata in strada pentru a participa la un mega-protest antiguvernamental, iar presa din Occident acorda spatii ample acestor manifestatii.
Un primar PSD din Gorj a fost trimis in judecata de catre DNA, impreuna cu fiica sa, pentru ca a primit zeci de mii de euro din fonduri europene pretinzand ca va creste vaci. Fiica sa e in Anglia,
Vestea ca procurorii anti-coruptie au pus sechestru pe averea presedintelui PSD, Liviu Dragnea, a depasit granitele tarii. Agentia Reuters scrie marti despre acest lucru, subiectul fiind preluat de
Fostul premier Dacian Ciolos are o explicatie pentru tot mai virulentele atacuri lansate de guvernanti la adresa Bruxelles-ului: Cel mai recent dosar DNA al lui Liviu Dragnea a pornit de la o
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a declarat joi, in timpul unui dialog cu cetatenii, ca probabil Romania ar fi avut o rata de absorbtie a fondurilor europene apropiata de 100%,
Presa externa trateaza pe larg subiectul noului dosar DNA pe numele lui Liviu Dragnea, descris ca un lider foarte puternic din Romania, care conduce din umbra Guvernul si are de gand sa relaxeze
Romania este tara cu cea mai saraca populatie din Uniunea Europeana si poate cu cei mai bogati politicieni, a declarat, vineri, europarlamentarul Catalin Ivan, intr-o conferinta de presa organizata
Liderii PSD se reunesc, luni, in Biroul Permanent al partidului, pentru a discuta despre cazul vicepremierului si ministru al Dezvoltarii Sevil Shhaideh - pusa sub urmarire penala in dosarul "Insula
Uniunea Europeana a adoptat o directiva care prevede un prag peste care este considerata infractiune fraudarea fondurilor europene. Acest prag a fost stabilit la 10.000 de euro si ar putea reprezenta
In Romania, in primul trimestru al anului 2017, s-a atins pragul de 62.000 de locuri de munca vacante, cu peste 120% mai mult decat in primul trimestru din 2013, cand in tara noastra existau doar 28
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) ar putea pronunta, marti, sentinta in dosarul "Gala Bute", in care este judecata fostul ministru al Dezvoltarii Regionale Elena Udrea, alaturi de alti sapte
Jurnalistul Dan Andronic a fost audiat, vineri, la Inspectoratul General al Politiei Romane, el precizand pe o retea sociala ca a fost intrebat daca s-a intalnit cu fostul deputat Sebastian Ghita in
Mai multe televiziuni de stiri au relatat, miercuri dimineata, ca Sebastian Ghita, disparut din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat in Serbia. Oficiali din Politia Romana spun insa ca nu confirma
Cumnatul fostului deputat Sebastian Ghita, dat in urmarire internationala, prin Interpol, dupa ce a incalcat termenii controlului judiciar, a fost adus cu mandat, luni la pranz, la sediul DNA
Un complet de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) este asteptat sa pronunte, luni, un verdict in dosarul Gala Bute, in care este judecata Elena Udrea, alaturi de alti
Procurorii DNA Ploiesti au deschis un nou dosar in care este vizat fostul deputat Sebastian Ghita, existand suspiciuni ca acesta ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la diverse firme IT pentru ca
Sebastian Ghita, patronul Romania TV, care a disparut pe 21 decembrie 2016, cand a reusit sa fuga de politistii care il urmareau, a fost inclus de Europol pe lista "Europe's Most Wanted Fugitives" a
Seful Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Narcis Neaga, a fost demis, marti, dupa scandalul tronsonului din autostrada Sibiu-Orastie, care s-a soldat cu dosar
Bisericile sasesti din Transilvania sunt restaurate cu brutalitate cu fonduri europene, prin proiecte controversate, inconjurate de conflicte de interese.
Recentul scandal de coruptie la nivel inalt care il vizeaza pe premierul Romaniei, Victor Ponta, face subiectul mai multor articole care vizeaza postura ingrata in care se afla oficialul roman.
Premierul Victor Ponta a afirmat joi, in cursul unei intalniri cu jurnalisti straini, ca Uniunea Europeana a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate unor proiecte din Romania pe fondul
Anul 2015 a debutat sub auspicii bune pentru contrabandistii de tigarete din Romania. In ciuda campaniilor de combatere a fenomenului, traficul de tigarete de la frontierele tarii este in continua
Romania are un potential "urias" de dezvoltare prin agricultura, insa domeniul are nevoie de tehnologii noi, infrastructura, educatie, precum si de o strategie clara, cu investitii si o reformare a