Investițiile la bursă pot fi o modalitate eficientă de a-ți crește veniturile și de a-ți atinge obiectivele financiare pe termen lung, însă este recomandat să ai în vedere câteva aspecte
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Ministerul Finanțelor (MF) ar fi început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, și deși discuția este și una tehnică și una politică, decizia introducerii acestuia va
Legea 296/2023, publicată la finalul anului trecut, a regândit modalitatea de calcul a impozitelor și contribuțiilor sociale pentru numeroase categorii de venituri impozabile, pe lângă cele
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Schimbările referitoare la CASS-ul datorat pentru veniturile independente, introduse prin Legea 296/2023, se vor aplica începând cu veniturile aferente anului 2024, deși efectele se vor vedea
Un proiect de lege depus la Camera Deputatilor propune impozitarea progresiva a salariilor. Specialistii avertizeaza ca taxele foarte mari pe serviciile care aduc valoare adaugata vor forta
Premierul Ludovic Orban a anuntat ca anul viitor nu vor creste taxele si impozitele, precizand ca obiectivul Guvernului este sa accelereze relansarea economica si astfel nu pot fi puse frane de tip
Societatea romaneasca nu considera ca fiind bun public un buget situat la echilibru sau aproape de echilibru, cu deficite mici, iar acest lucru se vede foarte bine in cele noua iluzii inregistrate,
Un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere in 2020 in Romania, care initial va lua masura disponibilizarii a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renuntarii la cota unica
Un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere in 2020 in Romania, care initial va lua masura disponibilizarii a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renuntarii la cota unica
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat duminica seara ca pana la finalul lunii iulie se va stabili plafonul de la care se va pleca cu impozitarea pensiilor speciale, dar si cu cat
Romania ar trebui sa se gandeasca la impozitarea muncii, dar problemele cele mai mari le avem la CAS, cu o cota foarte mare aplicata la salarii in timp ce pentru alte venituri se face impozitare la
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Comisia Europeana vrea sa impoziteze marile companii din domeniul tehnologiei digitale, precum Amazon, Google si Facebook, in functie de locul in care sunt utilizatorii, nu de cel al sediului, cu o
Introducerea cotei unice in 2005 a marit coruptia si evaziunea prin eliminarea globalizarii veniturilor, iar impozitarea cu cote "moderat progresive" ar contribui la o reconciliere ("due dilligence")
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Companiile cu venituri sub un milion de euro vor anula majoritatea contractelor de munca incheiate cu personalul, in conditiile in care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% si salariul minim brut
PSD propune un mutant, respectiv o cota unica la un nivel foarte mic, dar si complicarea administrarii impozitului la un nivel mai ridicat decat cel de pe vremea cotelor progresive, a declarat,
Prim-vicepresedintele PNL, Raluca Turcan, acuza frauda de incredere a PSD, care renunta la cota unica si introduce un sistem progresiv de impozitare, dupa ce in timpul campaniei electorale promitea
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca exista posibilitatea ca introducerea impozitului pe gospodarie si noua modalitate de calcul a darilor catre stat sa fie amanate cu un an, daca nu va
Ministrul de Finante, Viorel Stefan, a negat, miercuri, ca Guvernul vrea sa renunte la cota unica de impozitare. El a precizat, insa, ca se urmareste ca nivelul acesteia sa fie redus la 10% de la 1
Nu ne propunem sa punem biruri pe romani, dar ne propunem sa fiscalizam aproape totul, a declarat miercuri seara ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Lia Olguta Vasilescu.
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a dat mai multe detalii cu privire la intentia Guvernului de a introduce impozitul global si impozitul pe gospodarie, punctand, printre altele, faptul ca
ALDE este oricand dispusa sa discute despre introducerea unor nivele progresive de impozitare a salariilor, dar eventual 8%, 12%, 16%, a declarat deputatul Varujan Vosganian. Acesta a subliniat ca
Dupa ce vicepremierul Daniel Constantin a agitat opinia publica, facand declaratii despre impozitarea suplimentara a veniturilor si o eventuala revenire la cota progresiva, in replica, Liviu Dragnea
Cota unica de impozitare ramane in continuare, dar din 2018 va fi luata in discutie acea forma de impozitare in functie de venituri, a declarat, duminica, Daniel Constantin, vicepremier si ministru